1. Patriarhii

2. Protectorii

3. Preotii

4. Pribegiile

5. Poporul

6. Patriotii

7. Printii (Capeteniile)

8. Pionienii

9. Poetii

10. Profetii

Geneza este o carte a genealogiilor si biografiilor. Dupa o scurta introducere in care sunt descrise creatia si blestemul, cartea coboara la tema ei majora --- istoria patriarhilor, parintii rasei umane si parintii rasei evreiesti. Numele si povestea fiecaruia dintre acesti oameni ocupa cea mai mare parte a acestei carti.

Parintii rasei umane. Rasa umana are doua seturi (categorii) de parinti --- cei care au iesit in evidenta dupa cadere si cei care au iesit in evidenta dupa potop.

1) Dupa cadere, pe pamânt s-au dezvoltat doua civilizatii.

Ne este prezentata mai intâi civilizatia Cainita, care graviteaza in jurul lui Cain si Lameh (a avut doua sotii, 4:19--23). Ea a fost o civilizatie nelegiuita, fara Dumnezeu, una care a produs o cultura stiintifica si sociala stralucitoare, dar care L-a exclus pe Dumnezeu. In cele din urma, a sfârsit prin a fi o civilizatie violenta si viciat dominata, incât Dumnezeu a trebuit sa o stearga cu totul.

2) Dupa potop s-a ivit o noua generatie de parinti. Cei trei fii ai lui Noe --- Sem, Ham si Iafet --- au devenit stramosii unei rase noi.

Parintii rasei evreiesti. Rasa evreiasca a fost aleasa de Dumnezeu pentru a fi instrumentul Lui, prin care sa fie dat lumii Cuvântul lui Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu. Poporul evreu a avut trei capi: Avraam, Isaac si Iacov. Aproape jumatate din cartea Genezei se ocupa cu povestea acestor trei oameni, carora Dumnezeu le-a dat fagaduintele care stau la baza formarii natiunii evreiesti.

Existau de asemenea 12 capetenii tribale (de semintii), fiii lui Iacov. In cea mai mare parte, istoriile acestor oameni sunt impletite cu istoria lui Iosif. Un sfert din cartea Genezei se ocupa cu el, unul care, tânar fiind, a fost detestat de fratii lui, vândut ca sclav in Egipt si apoi ridicat in mod remarcabil de catre Dumnezeu, spre a deveni un conducator in Egipt si spre a stabili semintiile in Egipt pâna când scopurile lui Dumnezeu vor fi ajuns la indeplinire.

Istorisirea cuprinde trei parti. Il vedem pe Dumnezeu salvându-Si poporul prin trimiterea lui Moise, inarmat cu un mandat si cu o tarie puternica, spre a rupe lantul cu care ii tinea Faraon legati pe copiii lui Israel. Salvarea s-a redus ea insasi la omorârea mielului de Paste.

Apoi, Il vedem pe Dumnezeu separându-Si poporul prin faptul ca i-a scos din Egipt si i-a dus lânga Marea Rosie in pustie.

In sfârsit, Il vedem pe Dumnezeu sfintindu-Si poporul prin darea Legii si invatându-i cum ar trebui sa se poarte poporul Sau. Legea pe care le-a dat-o acoperea tot ceea ce era necesar pentru umblarea si inchinarea lor in pustie.

Leviticul, in primul rând o carte preoteasca, cuprinde patru teme majore.

Prima, care se ocupa cu calea catre Dumnezeu, descrie cele cinci jertfe si legile aferente.

Apoi, umblarea cu Dumnezeu este detaliata intr-o serie de legi privind viata sociala.

Mai departe este descoperit adevarul privind inchinarea catre Dumnezeu, fiind acordata o atentie speciala familiei preotesti si sarbatorilor anuale ale Domnului (Levitic 23), semnificative din punct de vedere profetic.

Aceasta carte consemneaza doua numaratori sau recensaminte ale lui Israel. Prima a fost la inceputul pelerinajului lor, când a fost numarat poporul care a iesit din Egipt (Numeri 1). A doua a avut loc chiar inainte de intrarea in Canaan, când a fost numarata o noua generatie in vederea anticiparii acestui eveniment (Numeri 26). Cartea se preocupa in mare masura cu Israel in pustie. Atentia speciala este focalizata pe evenimentele ce conduc la razvratirea de la Cades-Barnea si pe ratacirile prin pustie care i-au urmat. Poporul care s-a increzut in Dumnezeu pentru a fi scos afara din Egipt, a falimentat in a se increde in El pentru a fi introdus in Canaan. Capitolele ulterioare il arata pe Israel pe drum. Noua generatie a fost numarata si pregatita pentru cucerirea viitoare a Canaanului.

In privirea inapoi, oamenilor le sunt reamintite victoriile asupra uriasilor Sihon si Og. Ei aveau sa infrunte mult mai multi asemenea uriasi in Canaan, dar nu aveau voie sa se teama de ei.

Privirea inlauntru repeta sfintele legi ale lui Dumnezeu.

Privirea inainte pune un accent special pe legile statale ale lui Israel.

Judecatorii ne spun cum a fost contestata tara. Triburile canaanite renascute au dus pe Israel treptat in sclavie. Iar si iar Dumnezeu a ridicat izbavitori, care au fost numiti judecatori, ca sa aduca poporului asuprit alinare si o stare de trezire. Cei mai prolifici judecatori au fost Otniel, Ghedeon, Debora, Iefta si Samson. Cartea consemneaza un ciclu repetat: pacat, urmat de robie, urmata de necazuri, urmate de mântuire, urmata de pacat, si asa mai departe. Dumnezeu S-a folosit de mesopotamieni, moabiti, amoniti, amaleciti, canaaniti si filisteni pentru a asupri si chinui pe Israel pentru apostazia lor repetata de-a lungul acestei perioade. Au mai existat insa si câteva zile mai intunecate in istoria lui Israel decât zilele din Judecatori.

Aceasta sectiune lunga ne vorbeste despre drumul parcurs de imperiu, inaltarea si caderea natiunilor, precum si de declinul si curgerea dinastiilor.

Cartile lui Samuel si ale Imparatilor ne pun in fata firul istoriei.

In 1 Samuel avem povestea primului imparat al lui Israel. Cartea se ocupa de trei teme: esecul lui Eli in slujba preoteasca, intemeierea slujbei profetice prin Samuel si formarea slujbei princiare in Saul. Esecul este gasit peste tot in aceasta carte. Eli a constituit un esec atât ca preot, cât si ca parinte. Samuel n-a izbutit cu cei trei fii ai sai, care nu aveau aceeasi integritate spirituala ca si tatal lor evlavios. Vedem esecul lui Saul, intâiul imparat al lui Israel. Samuel este eroul cartii, un serv al lui Dumnezeu nobil si credincios, care a inceput prin a strânge semintiile impreuna intr-o unitate nationala. Cel mai trist personaj al cartii este Saul, care, in ciuda fagaduintei de la inceput, a degenerat intr-un om salbatic, plin de razbunare, bântuit de demoni, un om obsedat de hotarârea de a-l elimina pe David, in care a intrezarit --- in mod corect --- mostenitorul aparent la tron din partea lui Dumnezeu.

In 2 Samuel avem povestea celui mai bun imparat al lui Israel. El a gasit natiunea sfâsiata de razboiul civil, fiind o prada usoara pentru dusmanii ei. A lasat-o insa unita, respectata si de temut. I-a pus arhivele in ordine, a scris jumatate din cartea ei de cântari, i-a organizat viata religioasa si i-a lasat o dinastie care va dura pâna la venirea lui Hristos. Cartea a doua a lui Samuel ne vorbeste despre anii de rabdare din viata lui David, vremea de asteptare a dizolvarii finale a casei lui Saul. Apoi au venit anii de propasire, când David nu putea aparent sa greseasca. Cartea se incheie cu anii de primejdie, in timpul carora David a platit din plin pentru seducerea Bat-Sebei si pentru uciderea lui Urie. Cartea este intesata de personaje, care toate trebuie studiate in relatie cu David.

Cele doua carti ale Imparatilor se ocupa cu istoria imparatilor lui Israel care i-au urmat lui David. Un spatiu considerabil este dedicat imparatiei davidice, concentrându-se asupra istoriei lui Solomon, asupra slavei si greselilor lui tragice. Serioasele lui caderi in pacat au condus la un anunt profetic care spunea ca imparatia sa va fi spintecata in doua când el va muri. Cartile Imparatilor continua sa cronicalizeze (relateze) istoria imparatiilor dezbinate. Zece dintre semintii s-au rasculat si au instituit o imparatie rivala in nord, condusa din Samaria; cele doua semintii ramase, Iuda si Beniamin, au ramas loiale scaunului lui David, si au fost conduse de la Ierusalim. Cele zece semintii erau cunoscute drept Israel, celelalte doua, drept Iuda. Istoria penduleaza inainte si inapoi intre Israel in nord si Iuda in sud.

Toti imparatii lui Israel au fost rai. Unii au fost mari, insa niciunul n-a dat importanta adevaratei inchinari, adresate lui Dumnezeu, centrate in Templul din Ierusalim. Primul din cei trei mari imparati ai nordului a fost Ieroboam, care a instituit cultul inchinarii la vitel, cult care a ramas o capcana religioasa constanta pentru semintii. Urmatorul imparat prolific a fost Ahab, care s-a casatorit cu o printesa feniciana si i-a permis sa-i desfrâneze poporul cu inchinarea la Baal. Celalalt mare imparat al nordului a fost Ieroboam II, ultimul dintre imparatii de nord care a domnit cu o oarecare aparenta de autoritate divina.

Imparatia lui Israel a ajuns la sfârsit când asirienii au invadat tara si au capturat Samaria.

Iuda a mai dus-o inca 136 de ani, pâna la invazia babiloniana. Acelasi numar de imparati a domnit atât peste regatul de nord cât si peste cel de sud, dar imparatii lui Iuda au domnit in medie mai mult decât cei ai lui Israel, poate pentru ca un anumit numar din imparatii lui Iuda au fost buni. Doi dintre ei, Ezechia si Iosia, au fost remarcabili. Amândoi au cautat sa aduca natiunea inapoi la Dumnezeu --- Ezechia sub influenta profetului Isaia, iar Iosia sub influenta proorocului Ieremia.

Cele doua carti ale Cronicilor ne pun inainte istoria morala a poporului. Ele acopera in mare parte acelasi fundal istoric pe care sunt construite si celelalte carti ale istoriei regale, insa sunt scrise dupa robia babiloniana si se concentreaza mai mult pe Iuda. Cele doua carti ale Cronicilor prezinta istoria mai degraba din punctul de vedere al preotilor decât din cel al Prorocilor. Ele au fost scrise pentru a interpreta ramasitei intoarse semnificatia istoriei lor si pentru a arata ca, desi scaunul lui David disparuse, linia regala a ramas.

Cei 70 de ani de exil au venit si s-au dus, iar Imperiul Babilonian a cedat locul Imperiului Persan. Cir(us), Persanul, a eliberat pe toti robii din regatul sau, asa ca iudeii au putut sa mearga acasa.

Dezvoltarea istorica a dat nastere pionierilor. Oricum, numai un numar mic de iudei au fost receptivi; majoritatea s-au bucurat in continuare de viata din Babilon. Condusa de trei oameni --- Zorobabel, Neemia si Ezra, o ramasita a iudeilor a decis sa se intoarca in tara lor de bastina si sa reconstruiasca templul, zidurile si portile.

Ezra era un carturar, un preot din familia lui Aaron. Cartea sa consemneaza (1) recladirea zidurilor Templului, o lucrare incredintata lui Zorobabel, un print din familia regala a lui David, si (2) recladirea inchinarii la Templu, o lucrare pionierata de Ezra insusi.

Neemia a fost un om de stat. Lui Zorobabel i-au trebuit 20 de ani pentru a vedea Templul terminat. Saizeci de ani mai târziu, a sosit Ezra spre a-i impinge spre o trezire religioasa. Dupa 12 ani a venit Neemia, un curtean iudeu cu o pozitie inalta in Persia, pentru a recladi zidurile Ierusalimului. El a dus la bun sfârsit aceasta sarcina aproape imposibila in numai sapte saptamâni.

Cartea Estera se ocupa de caracterul robiei. Iudeii au fost atât de bine tratati in Babilon, incât multi au ajuns la slujbe inalte. Cei mai multi devenisera bogati.

Dupa ce s-a sfârsit exilul, marea majoritate a iudeilor au decis sa ramâna in casele lor confortabile din Babilonia. Nu erau pentru ei privatiunile, greutatile si pericolele vietii de pionierat din Palestina! Si totusi, traiau intr-un pericol. La capriciul unui imparat despot pozitia lor se putea schimba peste noapte de la prosperitate la primejdie.

Cartea Estera ne aduce aminte de aceasta. Numele lui Dumnezeu nu apare ea. In aceasta carte Dumnezeu lucreaza din umbra, conducând in problemele omenesti si impunându-Si voia Sa suprema.

Decât sa ingaduie ca Israel sa fie asimilat, El a trimis mai degraba persecutie ca sa impiedice lucrul acesta. Si n-a permis nici ca iudeii sa fie exterminati. El a actionat, ingrijindu-Se sa impiedice aceasta. Cartea Esterei este un studiu fascinant al suveranitatii lui Dumnezeu, a domnirii tainice peste natiunile omenirii in general si peste destinul poporului evreu in particular.

Cartea lui Iov a fost scrisa de un sfânt necunoscut. Si daca a existat vreodata pe pamânt vreun sfânt care a suferit, acela a fost Iov. Cartea este un studiu detaliat al problemei durerii. Iov este vazut in trei feluri: primul, in mâinile lui Satan; apoi, in mâinile oamenilor; si in final, in mâna lui Dumnezeu. Il vedem infruntând calamitati, infruntând critici si infruntând condamnare. Nimic din ce este scris nu ne ofera o asemenea incursiune in cauzele si consecintele suferintei, ca aceasta carte.

Trei dintre cartile poetice au fost scrise de un intelept. Una se ocupa cu dragostea, una cu invatatura si una cu viata.

Cântarea Cântarilor a fost scrisa probabil când Solomon era tânar. Ea este un cântec de dragoste, scris pentru a comemora intâlnirea lui Solomon cu pastorita Sulamita.

Proverbele contin zicalele gen epigrama ale lui Solomon despre natura, religie, psihologie, relatii interumane, guvernare, autoritate parinteasca si teme asemanatoare.

Eclesiastul a fost scrisa, probabil, catre sfârsitul vietii irosite a lui Solomon. Ne ofera perspectivele, prospectele, unui om cu intelepciune omeneasca, si ca atare, este plina de cinism, deznadejde si nemultumire. Ea arata ca aceasta lume pur si simplu nu poate satisface destul, incât sa astâmpere foamea nepotolita a sufletului omenesc. Numai Dumnezeu poate face aceasta.

Lucrarea profetilor a fost sa se adreseze prezentului in lumina viitorului.

Cartile profetice sunt impartite, de obicei, in doua categorii: profetii mari si profetii mici. Din moment ce a fost facuta impartirea in lungime, in cea mai mare parte, a cartilor acestor profeti, aceasta este o impartire convenabila, dar intrucâtva arbitrara.

--- Profetii mari. Exista patru profeti mari. Trei dintre ei s-au concentrat asupra natiunilor evreiesti. Daniel a avut o vedere mult mai larga si mai limpede.

Apoi vine Ieremia cu Plângerile lui. Un singur cuvânt care ar rezuma viziunile sale este Iuda. El a predicat acelei imparatii micute, zguduite si dezgolite ajunse asa in urma incursiunilor facute de asirieni pe teritoriul ei. In vremea sa, babilonienii detineau super-puterea mondiala, iar sarcina lui era sa le predice iudeilor colapsul ulterior al lui Iuda si robia babiloniana inevitabila. A plâns in fata poporului sau, a fost ignorat de multi, si in cele din urma a fost denuntat ca tradator. Si-a vazut scrierile rupte cu dispret, iar el insusi a fost obiectul unor persecutii persistente.

Al treilea din trio este Ezechiel. Cuvântul care-i insumeaza prorociile este Ierusalim. Ezechiel a fost unul dintre exilatii din Babilon. El a fost deportat in Babilonia in vremea celei de-a doua dintre cele trei invazii ale lui Nebucadnetar in Iudea. Sarcina sa a fost sa spuna Iudeilor inca ramasi la Ierusalim ca, departe de a fi favoritii cerului, intoarcerea lor sta sa vina. Ierusalimul si Templul aveau sa fie distruse; robia lor era sigura. El le-a predicat, de asemenea, si tovarasilor lui de exil, la momentul când a gasit cu cale ca este necesar sa-si expuna profetiile in scopul de a le capta atentia. Dupa caderea finala a Ierusalimului, le-a spus compatriotilor sai ca orasul lor va fi ridicat din nou si ca va deveni intr-o zi capitala lumii.

Desi Isaia, Ieremia si Ezechiel au mentionat fiecare si alte natiuni in prorociile lor, ei le-au predicat in primul rând celor doua natiuni evreiesti. Daniel a avut mai multe de spus despre natiunile pagâne.

Ca si Ezechiel, Daniel a trait ca exilat in Babilon. A fost inaltat pe o pozitie de putere nu numai in imperiul Babilonian, dar si in cel Persan. Si-a trait aproape toata lunga sa viata in Babilonia. Viziunile si profetiile sale s-au ocupat in mare parte de marile imperii din istoria Bibliei: Babilon, Persia, Grecia si Roma. El a prezis intrarea triumfala a lui Hristos in Ierusalim, a dat detalii privind evenimentele-cheie care vor fi avut loc in timpul celor patru secole de tacere dintre Testamente, si a depictat intâmplarile care isi asteapta inca implinirea in zilele viitoare ale lui Anticrist.

--- Profetii mici. Exista 12 Proroci mici. Pentru a ne veni mai usor, ii vom imparti in noua profeti pre-exilici (care si-au expus mesajele inainte de robia babiloniana) si trei profeti post-exilici.

Din cei noua profeti pre-exilici sase s-au adresat problemelor nationale, probleme cu care se confrunta poporul evreu.

Cei sase profeti mici care au vorbit despre problemele nationale s-au concentrat asupra a trei epoci specifice. Amos, Osea si Mica sunt legati de vremea primei miscari (prefaceri) sociale, miscare cauzata de invaziile asiriene.

Amos a fost un fermier batjocoritor, un taran de la câmpie trimis sa proroceasca impotriva curtii regale a imparatilor lui Israel in Samaria. Popular la inceput, deoarece a denuntat câteva state invecinate meschine, inclusiv pe Iuda, el avea sa fie urât destul de curând pentru denuntarea intr-un mod incisiv a Samariei pacatoase.

Mica a fost un simplu granicer care s-a legat atât de profetii, poporul, preotii si printii pârâciosi ai Samariei, cât si de cei ai Ierusalimului tot pentru pacate asemanatoare care au pus judecata la imperativ.

Osea a fost un tata plin de necazuri ale carui suferinte de acasa au fost ordonate de Dumnezeu, astfel incât sa ilustreze pentru Israel suferintele natiunii.

Doi dintre profeti, TEFANIA si Habacuc, sunt legati de vremea de miscare sociala ce urma, miscare determinata de Babilon. Cuvintele lor erau directionate impotriva lui Iuda.

Tefania --- stra-stranepotul imparatului cu frica de Dumnezeu, Ezechia --- a fost profetul princiar. El a predicat in timpul bunului imparat Iosia si a ajutat la promovarea trezirii religioase care a avut loc sub acea domnie. Oricum, nici el, nici contemporanul lui, Ieremia, n-au putut sa tina in frâu pentru mult timp apostazia nationala si declinul.

Habacuc a fost profetul enigmatic. El a vazut apropiata si inevitabila invazie babiloniana si a inteles ca pacatele lui Iuda trebuiau pedepsite. Dar cum putea pedepsi Dumnezeu o natiune pacatoasa folosind ca instrument o natiune si mai pacatoasa? Luptându-se cu aceasta problema, Habacuc a facut clar iudeilor faptul ca blestemul lor nu era departe.

Dintre cei noua profeti minori, trei s-au preocupat de puterile invecinate.

Doi dintre ei au predicat cu privire la o cetate aparent invincibila, temuta cetate Ninive.

Iona a predicat mai intâi impotriva cetatii, insa judecata pe care a prezis-o el a fost prevenita prin pocainta ninivitenilor.

Naum a predicat impotriva ei cu vreo 200 de ani mai târziu, iar prezicerile sale au fost implinite literal.

Profetul mic pre-exilic care a ramas este Obadia. El a predicat impotriva unei cetati presupusa invulnerabila, Seir (numita acum Petra), fortareata Edomitilor. Dupa cum a existat dusmanie intre cei doi frati gemeni, Iacov si Esau, tot asa a existat o lunga perioada de dusmanie intre natiunile (Edom si Israel) care au izvorât din ei. Tare s-au mai bucurat edomitii când a ras Nebucadnetar Ierusalimul de pe fata pamântului. Ei chiar i-au luat prizonieri pe iudeii fugari si i-au predat in mâinile armatei lui Nebucadnetar. Obadia a prezis blestemul inevitabil asupra Edomului.

Cei trei profeti mici ramasi au fost post-exilici --- ceea ce inseamna ca ei au prorocit dupa ce s-a terminat robia babiloniana. Acestia trei sunt Hagai, Zaharia si Maleahi.

Doi dintre acesti profeti, Hagai si Zaharia, se ocupa de intoarcerea lui Israel in tara. Ei au ramas in picioare impreuna cu pionierii care au cutezat sa infrunte dificultatile din tara, spre a recladi o natiune pentru Dumnezeu.

Hagai s-a preocupat de Templul lui Dumnezeu. Ca rezultat al predicii sale pasionate, Templul mult neglijat, inceput cu ani in urma, a fost in sfârsit terminat si inchinat Domnului.

Zaharia a fost mult mai preocupat de adevarul lui Dumnezeu. El a fost un profet caruia i s-au dat viziuni apocaliptice. Câteva dintre viziunile sale se refera la lucrurile care nu vor fi implinite pâna la vremea revenirii lui Hristos. El a prevazut si nebunia criminala a poporului sau in respingerea si rastignirea lui Mesia.

Ultimul dintre proroci, Maleahi, s-a ocupat de revenirea lui Israel in tara. Iudeii intorsi din Babilonia s-au lecuit de idolatrie. Pe masura ce trecea timpul, ei au inlocuit, in orice caz, diferitele pacate --- sacrilegiul, profanatismul, vrajitoria, adulterul, frauda, opresiunile --- cu care Il provocasera altadata pe Dumnezeu. Formalismul din zilele lui Maleahi avea sa devina o roada coapta in Fariseismul si Saducheismul din zilele lui Matei. Astfel, dupa modul in care sunt aranjate in Biblie cartile Vechiului Testament, Maleahi incheie canonul Vechiului Testament. Cartea Genezei incepe cu o binecuvântare; Maleahi se sfârseste cu un blestem.

1. Legamântul edenic

2. Legamântul adamic

3. Legamântul facut cu Noe

4. Legamântul avraamic

5. Legamântul mozaic

6. Legamântul palestinian

7. Legamântul davidic

8. Legamântul solomonic

9. Noul Legamânt

Legamântul Edenic a fost facut cu omul, atunci când el se afla intr-o conditie a inocentei. Avea responsabilitatea de a se inmulti, de a popula pamântul si de a-l stapâni. I s-a dat autoritate peste viata tuturor animalelor. Trebuia sa cultive pamântul si sa manânce tot ceea ce producea, cu exceptia fructului din pomul cunostintei binelui si raului. Neascultarea de aceasta ultima porunca, le-ar fi adus moartea.

Dupa caderea omului, Dumnezeu a blestemat sarpele si a pus dusmanie intre sarpe si femeie, intre Satan si Isus Hristos. Chiar daca Satan ar fi vrut sa-L raneasca pe Isus Hristos, El l-ar fi invins. Femeia va naste in dureri si se va supune barbatului ei. Si pamântul a fost blestemat. In cultivarea pamântului, omul avea sa infrunte spini si maracini. Munca lui implica oboseala si transpiratie, ca la sfârsit sa se intoarca in acelasi pamânt din care a fost plamadit.

Aceia care nu vedeau nici un viitor pentru Israel, poporul pamântesc al lui Dumnezeu, au incercat adesea sa faca in asa fel, incât acest legamânt sa apara ca fiind unul conditionat, cel putin in ceea ce priveste tara. Apoi, ei revendicau toate binecuvântarile pentru biserica, lasând pentru Israel putin sau nimic.

--- O natiune mare (Israel)

--- Binecuvântari personale pentru Avraam

--- Un nume mare

--- Sa fie o sursa de binecuvântare pentru altii (12:2)

--- Sprijin Divin pentru prietenii sai si un blestem asupra dusmanilor sai

--- Binecuvântarea intre toate natiunile --- implinita prin Isus Hristos --- (12:3)

--- Intrarea pentru totdeauna in posesia tarii Canaan, cunoscuta mai târziu sub

numele de Israel si Palestina (13:14, 15, 17)

--- O samânta naturala si spirituala mare (13:16; 15:5)

--- Tatal multor neamuri si printre Imparati --- prin Ismael si Isaac (17:4--6)

--- O relatie speciala cu Dumnezeu (17:7b)

In sensurile cele mai largi, legamântul Mozaic include:

--- Cele 10 porunci, care descriu datoriile fata de Dumnezeu si fata de aproapele

fiecaruia (Exod 20:1--26)

--- Numeroase reguli in ceea ce priveste viata sociala a Israelului (Exod 21:1---24:11)

--- Ordonante detaliate cu privire la viata religioasa (Exod 24:12---31:28)

Legamântul Palestinian proroceste dispersarea (imprastierea) poporului Israel printre natiuni, din cauza neascultarii, reintoarcerea lor la Domnul, a doua venire a Domnului, revenirea lor in tara, prosperitatea din tara lor, modul in care isi vor schimba inima (sa-L iubeasca si sa asculte de Domnul) si pedeapsa dusmanilor lor.

Dumnezeu i-a promis lui David nu numai faptul ca imparatia lui va dura vesnic, ci si faptul ca intotdeauna va exista un urmas la tron. A fost un legamânt neconditionat, care nu depindea in nici un fel de neprihanirea sau ascultarea lui David. Isus Hristos este mostenitorul indreptatit la tronul lui David, prin Solomon, dupa cum este vazut in arborele genealogic al lui Iosif (Matei 1).

Domnul Isus este un urmas al lui David, prin Natan, dupa cum este vazut in genealogia Mariei (Luca 3). Pentru ca El este vesnic, Imparatia Lui este vesnica. Cei 1000 de ani ai Sai de domnie pe pamânt se vor uni in imparatia vesnica.

Legamântul cu Solomon a fost neconditionat, atâta timp cât exista o preocupare pentru imparatia vesnica si conditionat atâta timp cât au existat urmasi ai lui Solomon la tron (1 Imparati 8:4--5; 2 Cronici 7:17--18). Unul dintre urmasii lui Solomon, Conia (numit si Iconia), nu a avut nici un urmas fizic la tronul lui David (Ieremia 22:30). Isus Hristos nu este un urmas al lui Solomon, asa dupa cum a fost punctat si mai sus. Altfel, El s-ar fi aflat sub blestemul lui Conia.

Noul Legamânt a fost facut cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda (Ieremia 31:31). Ieremia scrisese pentru viitor (Ieremia 31:31a). Nu este un legamânt conditionat, ca legamântul Mozaic, pe care Israel l-a incalcat (Ieremia 31:32).

--- Regenerarea Israelului (Ezechiel 36:25).

--- Umplerea cu Duhul Sfânt (Ezechiel 36:27).

--- O inima care sa fie dispusa favorabil sa faca voia lui Dumnezeu (Ieremia 31:33a).

--- O relatie unica intre Dumnezeu si poporul Sau (Ieremia 31:33b).

--- O cunoastere universala a Domnului in Israel (Ieremia 31:34a).

--- Uitarea si iertarea pacatelor (Ieremia 31:34b).

--- Continuitatea natiunii pentru totdeauna (Ieremia 31:35--37).

Ca natiune, Israelul nu a primit inca beneficiile Noului Legamânt, dar le va primi la cea de-a doua venire a Domnului. Intre timp, odata cu lasarea harului adevaratii crestini impartasesc unele binecuvântari ale acestui legamânt. Faptul ca biserica este strâns legata de Noul Legamânt, se poate vedea la Cina Domnului, unde paharul (cupa) reprezinta legamântul si sângele prin care acesta a fost ratificat. (Luca 22:20; 1 Corinteni 11:25). In 2 Corinteni 3:6 Pavel vorbeste despre el si ceilalti apostoli ca fiind slujitori ai unui Nou Legamânt.

Deci, ne gândim la o dispensatie, in functie de modul in care Dumnezeu trateaza cu oamenii in timpul oricarei perioade din istorie. Relatiile dispensationale ale lui Dumnezeu pot fi comparate cu modul in care este condusa o casa. Când intr-o casa exista doar sotul si sotia, ei urmeaza un anumit program. Dar atunci când exista si copii, este introdus un set intreg de reguli noi. Odata cu maturizarea copiilor, problemele casei sunt tratate diferit. Acelasi model (explicatie), il putem vedea in comportarea lui Dumnezeu fata de om (Galateni 4:1--5).

In Levitic 11, anumite mâncaruri erau considerate necurate, dar in Marcu 7:19, Domnul Isus a declarat toate bucatele curate.

In Ezra 10:3 li s-a spus evreilor sa-si izgoneasca sotiile si copiii straini; in Noul Testament, crestinilor li se spune sa nu se desparta de ei (1 Corinteni 7:12--16).

Sub lege, numai marele preot putea intra in prezenta lui Dumnezeu (Evrei 9:7); in perioada harului, crestinii au acces in Locul prea Sfânt (Evrei 10:19--22).

Aceste schimbari ne arata clar ca a existat o schimbare de dispensatii.

Dar noi putem demonstra existenta acestor dispensatii, dupa cum urmeaza:

Dar daca suntem de acord ca exista doua dispensatii, trebuie sa fim de acord ca de fapt exista trei, deoarece dispensatia Legii nu a fost introdusa pâna la Exod 19, deci sute de ani dupa creatie. Deci, trebuie sa fi fost cel putin o dispensatie inainte de lege (vezi Romani 5:14). In total sunt trei.

Deci, noi stim ca nu traim in ultima epoca a istoriei acestei lumi.

1. INOCENTA (nevinovatia) (Geneza 1:28). De la crearea lui Adam pâna la caderea lui.

2. CONSTIINTA sau RESPONSABILITATEA MORALĂ (Geneza 3:7). De la caderea

lui Adam pâna la sfârsitul potopului.

3. GUVERNAREA UMANĂ (Geneza 8:15). De la sfârsitul potopului pâna la chemarea

lui Avraam.

4. PROMISIUNEA (Geneza 12:1). De la chemarea lui Avraam pâna la darea Legii.

5. LEGEA (Exod 19:1). De la darea Legii pâna in Ziua Cinzecimii.

6. BISERICA (Fapte 2:1). Din Ziua Cinzecimii pâna la Rapire.

7. IMPĂRĂTIA (Apocalipsa 20:4). Domnia de 1000 de ani a lui Hristos.

Este foarte util sa vedem ca exista dispensatii diferite. Diferenta dintre Lege si Har este importanta in mod special. Altfel, vom lua pasaje din Biblie care se aplica altor timpuri si ni le vom referi noua. Chiar daca toate cartile Bibliei ne sunt de folos (2 Timotei 3:16), nu toate ne-au fost scrise noua. Pasaje scrise, in legatura cu alte vremuri, au aplicatii pentru noi, dar principala interpretare este pentru acea perioada in care au fost scrise. Am notat deja restrictiile severe din Levitic 11. Atâta timp cât aceasta interdictie nu este legata de crestinii din ziua de azi (Marcu 7:18--19), principala baza ramâne, si anume, noi trebuie sa evitam murdariile morale si spirituale.

Dumnezeu a promis poporului Israel ca, daca Il va asculta, il va face sa prospere din punct de vedere material (Deuteronom 28:1--6). Accentul se punea atunci pe binecuvântari materiale, pamântesti. Dar acest lucru nu este adevarat si astazi. Dumnezeu nu ne promite ca va rasplati ascultarea noastra oferindu-ne prosperitate financiara. Binecuvântarile acestei dispensatii sunt binecuvântari spirituale, in locurile ceresti (Efeseni 1:3).

Chiar daca exista deosebiri intre variatele perioade de timp, exista un singur lucru care nu se schimba niciodata, si acesta este evanghelia. Intotdeauna mântuirea a fost, este si va fi dobândita prin credinta in Domnul Isus. Pentru fiecare perioada de timp, bazele mântuirii au fost puse odata cu lucrarea lui Isus Hristos, la cruce. Oamenii din Vechiul Testament au fost mântuiti crezând fiecare descoperire data de Dumnezeu. Avraam, de exemplu, a fost mântuit crezând ceea ce i-a spus Dumnezeu, si anume, ca samânta lui va fi numeroasa ca stelele de pe cer (Geneza 15:5--6). Avraam probabil nici nu cunostea prea multe, sau poate chiar nimic, despre ceea ce avea sa se intâmple, secole mai târziu, la Calvar. Dar Domnul stia. Si când Avraam l-a crezut pe Dumnezeu, a pus in contul lui toata valoarea lucrarii viitoare a lui Hristos de la Calvar.

Trebuie sa evitam orice idee precum ca oamenii din dispensatia Legii au fost mântuiti respectând (tinând) legea, sau chiar prin sacrificarea animalelor. Legea poate doar sa condamne, nu sa mântuiasca (Romani 3:20). Sângele taurilor si al tapilor nu poate da la o parte nici macar un singur pacat (Evrei 10:4). Nu, Calea lui Dumnezeu, a mântuirii, exista prin credinta si numai prin credinta! (Vezi Romani 5:1).

Când vorbim despre biserica din timpurile noastre, din timpul Harului, nu sugeram faptul ca Dumnezeu nu a fost amabil in dispensatiile trecute. Ci in mod simplu, inseamna ca omul mai degraba este testat de Dumnezeu in perioada Harului, decât aflat sub lege.

De asemenea, este foarte important sa realizam ca perioadele de timp nu se sfârsesc cu precizie. Adesea exista o suprapunere sau o perioada de tranzitie. Observam acest lucru in Fapte. Noii biserici i-a trebuit timp sa dea afara unele dintre capcanele dispensatiei anterioare. Probabil va exista o perioada de timp intre Rapire si inceputul saptamânii a 70-a a lui Daniel (Daniel 9:24, 27), timp in care Omul Pacatului se va manifesta, iar templul va fi zidit in Ierusalim.

Vechiul Testament are 929 de capitole.

Urmatoarele capitole au fost selectate din

pricina semnificatiei lor istorice, profetice,

teologice sau practice.

al lui Israel

in credinta

Israel

Asiria (722 A.Ch.)

Babilon

pentru tara.

Esterei

catre Iov

Imparat

lui Satan

Dumnezeu

Israel

Dumnezeu

lui Israel

(vezi si Ezechiel 39)

ale Neamurilor (vezi si Daniel 7)

saptamâni

Israel

legamânt

Dumnezeul tau

Dumnezeu

nelegiuirea?

voastre

pe un magarus

arginti

casatorie

Dumnezeu