Multi dintre noi am fost incurajati intr-un moment sau altul de cuvintele lui Iov care ne asigura ca Domnul „stie ce cale am de urmat” (Iov 23:10). Exista totusi o intrebare importanta pe care trebuie sa ne-a punem fiecare: Cum pot sa stiu calea pe care El doreste s-o urmez?

Fara indoiala ca toti credem, la modul general, ca Domnul „calauzeste” viata copiilor Sai. Intr-adevar, trebuie sa credem lucrul acesta, pentru ca Scriptura ne invata aceasta in mod clar. Avem, de exemplu, promisiunea lui Dumnezeu: „Eu... te voi invata calea pe care s-o urmezi; te voi calauzi cu ochiul Meu” (Ps.32:8).

Cu toate acestea, am o banuiala ca, daca suntem cinstiti, multi dintre noi vom recunoaste ca atunci cind suntem confruntati cu decizii concrete, suntem adesea complet dezorientati cu privire la ceea ce urmeaza sa facem. In multe cazuri dorim sincer sa mergem in directia pe care a planuit-o Dumnezeu pentru noi. Totusi, in loc ca acest interes sa duca la inaintarea noastra cu incredere, el produce in mod frecvent lungi perioade de neliniste, frustrare si deprimare spirituala. Care sa fie motivul? Un motiv posibil este ca, desi putem fi constienti de faptul ca Dumnezeu Isi conduce poporul, noi nu suntem pregatiti sa ne punem in practica increderea si calauzirea Sa providentiala a vietii noastre. Un al doilea motiv posibil este acela ca noi n-am inteles niciodata cu adevarat metoda prin care Domnul Isi calauzeste astazi, in mod normal, poporul.

Sa luam de exemplu urmatoarele cazuri. Un tinar sau o tinara termina gimnaziul sau liceul si trebuie sa decida ce cariera sa urmeze, ce zona a tarii sa ia in considerare si pentru care serviciu anume sa inainteze o cerere. Altcineva se gindeste in mod serios la o slujire crestina cu norma intreaga, dar unde si sub ce forma anume? Altcineva se gindeste la casatorie si vrea sa stie sigur daca aceasta este voia lui Dumnezeu. Si daca da, cum sa stie cine este partenerul ales de Dumnezeu pentru el? Sau altcineva a juns dintr-odata somer. Ce sa faca? Oare sa se mute si sa caute un serviciu in alta parte?

Mult prea adesea, cind se confrunta cu asemenea decizii, tinerii crestini nu stiu de unde sa inceapa. Raspunsul obisnuit in asemenea situatii e sa spui: „Ma voi ruga in legatura cu aceasta, si-L voi ruga pe Dumnezeu sa ma calauzeasca”. Foarte bine, dar asta n-ajuta prea mult daca respectivul nu are idee despre modul in care va recunoaste raspunsul lui Dumnezeu cind il va primi. In acest stadiu descoperim un fapt: crestinii abordeaza problema deosebirii calauzirii Domnului in moduri diferite. Noi recunoastem cu usurinta faptul ca experientele credinciosilor in legatura cu calauzirea Domnului nu urmeaza totdeauna acelasi sablon. Ar fi gresit ca vreunul dintre noi sa sustinem ca modul in care ne-a calauzit Domnul e singurul mod pe care-l foloseste El. Cu toate acestea, trebuie sa examinam intr-o atitudine de rugaciune ceea ce spune Biblia despre metoda obisnuita a lui Dumnezeu de calauzire a copiilor Sai. Nu ne putem permite sa ne dam cu presupusul in aceasta chestiune; miza este mult prea importanta.

Sa pornim de la ceea ce stim. Nu ne putem astepta ca Dumnezeu sa ne calauzeasca astazi printr-un stilp de foc sau printr-un nor adevarat, printr-o „stea” de pe cer sau prin sunetul pasilor „in virful duzilor” (2Samuel 5:24). De asemenea, nu este probabil sa auzim voci perceptibile, sa avem viziuni minunate sau vreun inger al lui Dumnezeu sa ne arate calea! Atunci cum S-a ingrijit Dumnezeu de calauzirea copiilor Sai?

Putem invata multe lucruri din rugaciunea lui Pavel consemnata in Coloseni 1:9: „Noi...cerem sa fiti umpluti de cunostinta voii Lui, in orice intelepciune si pricepere spirituala”. Descoperim aici un lucru: cunoasterea voii lui Dumnezeu vine prin „intelepciune si pricepere spirituala”. Dar ce inseamna aceasta? Cuvintul tradus „pricepere” contine in el ideea de „a pune lucrurile impreuna”. El ar fi fost folosit de exemplu pentru a descrie curgerea impreuna a riurilor si a piraielor. „Priceperea” consta in capacitatea de a gindi sau rationa intr-un mod logic. Ea ne da posibilitatea de a cintari lucrurile, de a alege intre diferite moduri de a actiona si prin aceasta de a ajunge la o decizie corecta si inteleapta. Scriind despre voia lui Dumnezeu, Pavel insista asupra faptului ca priceperea este in mod inevitabil „spirituala”. Prin urmare, nu e vorba doar despre o capacitate naturala, parere confirmata de faptul ca el s-a rugat pentru credinciosii coloseni s-o primeasca. In calitate de crestini, ar trebui sa avem un set de valori total diferit de cel al necrestinilor. Priceperea la care se refera Pavel implica aplicarea acestor valori crestine asupra acelor factori care au importanta pentru deciziile pe care trebuie sa le luam. Evaluarea de catre noi a fiecarei situatii trebuie sa fie facuta pe baza considerentelor „spirituale”, adica in lumina motivelor crestine si a invataturii din Cuvintul lui Dumnezeu.

Un al doilea pasaj de mare importanta este Iacov 1:5-6: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu... si ea ii va fi data. Dar sa ceara cu credinta...”. Iacov ne asigura ca „intelepciunea” este ceva promis de Dumnezeu in mod concret celor care o cer cu credinta. Crestinii carora le-a scris pavel erau persecutati. Ei aveau multe nevoi presante. Una dintre aceste nevoi era intelepciunea pentru a sti cum sa actioneze cind trebuiau luate diferite decizii. Pentru scopul nostru de fata, sa observam ca Dumnezeu a promis sa furnizeze intelepciunea necesara atunci cind este ceruta intr-un mod corect. Promisiunea este valabila si astazi; noi ne putem ruga cu incredere: „O, Doamne, ...da-mi pricepere”, Ps.119:33-34.

Sa examinam pe scurt cinci exemple din Noul Testament care ilustreaza modul in care au ajuns primii ucenici (discipoli) sa ia decizii. Va rog sa cititi fiecare pasaj in intregime.

I) Fapte 6:1-4. Apostolii se confruntau cu o problema. Evreii din biserica ce vorbeau greceste se plingeau ca vaduvele din comunitatea lor erau neglijate la distribuirea de bunuri facuta de biserica. Care a fost reactia apostolilor? Sa ascultam propriile lor cuvinte: „Nu este de dorit sa lasam Cuvintul lui Dumnezeu ca sa servim la mese. De aceea, fratilor, cautati dintre voi sapte barbati” (v.2,3). In vederea lucrarii spirituale pe care le-o incredintase Domnul, nu ar fi avut nici un sens, s-au gindit apostolii, sa-si iroseasca timpul ocupindu-se cu asemenea probleme; altii trebuiau s-o faca. N-a fost necesar nici un semn din exterior sau o convingere interioara misterioasa, ci a fost suficient sa inteleaga faptul ca, din punct de vedere spiritual, n-ar fi fost „de dorit” ca ei sa se implice in aceste lucruri.

II) Fapte 11:28-30. Aici il intilnim pe Agab. Nu te poti abtine sa nu-ti para rau de Agab; el pare sa fie acela care totdeauna aducea vesti rele; cf. 21:10-11. De aceasta data, misiunea lui a fost sa anunte o foamete iminenta. Raspunsul crestinilor din Antiohia la aceasta veste a fost automat; sa observam cuvintul „apoi” (v.29, lit. Dar, insa). Cunoasterea invataturilor Domnului despre responsabilitatile dragostei si partasiei crestine era suficienta. Raspunsul lor la situatie a fost dictat de aplicarea unui set de standarde crestine.

III) Romani 1:9-13; 15:18-24. Pavel explica in epistola sa adresata crestinilor din Roma motivele pentru care nu i-a vizitat mai curind. Nu fusese o lipsa de dorinta din partea lui. Nici pe departe, ci din pricina ca el fusese prea ocupat inainte pentru a-si gasi timpul necesar. El se dedicase total predicarii in intreaga regiune din sudul Palestinei pina in nordul Macedoniei (15:19). Prioritare erau acele zone care nu auzisera inca Evanghelia (v.20).

Totusi, acum se schimbasera imprejurarile. Fusesera plantate biserici in centrele-cheie din intreaga regiune, si din aceasta cauza Pavel a simtit ca nu mai avea un scop real acolo (v.23). Ca urmare, Pavel a reexaminat situatia. El stia ca putea sa imparta unele daruri spirituale credinciosilor din Roma. El mai stia ca va putea sa predice Evanghelia la Roma, si posibil sa-si foloseasca vizita acolo ca o trambulina spre Spania. Aceste consideratii au clarificat problema pentru Pavel. Fara a astepta vreo „chemare macedoneana” speciala sau ceva asemanator, el a inceput sa planuiasca si sa se roage pentru o calatorie la Roma – desigur, „prin voia lui Dumnezeu”, 1:10.

IV) 1 Corinteni 16:1-9; 2 Corinteni 1:15-24.Pavel isi exprimase fata de corinteni speranta ca, daca Domnul va permite, el va putea sa petreaca curind o anumita perioada impreuna cu ei (1Cor.16:2-5). Dar el nu ajunsese, si unii oameni din biserica au inceput sa-l acuze ca este nestatornic si ca-si face planurile prea in graba (2Cor.1:17). Explicindu-si absenta, Pavel accentua asupra faptului ca a avut un motiv intemeiat pentru a nu veni. Observam ca motivul nu se datora faptului ca el nu se „simtise indemnat” sa mearga. Mai curind, constient de purtarea lor gresita ce persista, Pavel a hotarit sa-i crute de durerea si tristetea venirii sale la ei „cu nuiaua” (1 Cor.4:21; 2 Cor.1:23). Intelepciunea spirituala il determinase sa –si amine vizita pina cind putea merge „in dragoste si intr-un spirit de blindete”.

V) 1 Corinteni 16:12. Pentru un motiv sau altul, Pavel il indemnase pe Apolo sa reviziteze Corintul. Cu toate acestea, Apolo nu dorea deloc sa mearga. Nu exista nici un indiciu ca Apolo ar fi cerut cuiva sa-i inmineze un plic continind costul exact al calatoriei ca dovada a calauzirii lui de catre Domnul. Intr-adevar, Pavel putea sa-i asigure pe corinteni de faptul ca Apolo va veni „la timpul potrivit” (adica cu cea mai apropiata ocazie).

Prin urmare, este clar faptul ca Biserica primara, atunci cind a cautat sa faca voia lui Dumnezeu, n-a cerut in mod obisnuit semne miraculoase, viziuni sau coincidente impresionante. De asemenea, n-a acceptat imprejurarile drept ghid adecvat. Acei factori care contribuiau la deciziile lor erau aevaluate si interpretate in limina cunostintei lor despre Dumnezeu si a oricarei invataturi relevante pe care le-o daduse El.

Biblia ne spune ca atunci cind Iona a fugit din prezenta lui Dumnezeu la Iope, el „a gasit acolo o corabie care mergea la Tarsis”. Cu toate acestea, noi stim ca aceasta coincidenta n-a fost sub nici o forma un indiciu al voii lui Dumnezeu pentru el. Inperpretata in lumina cuvintului pe care i-l spusese Dumnezeu mai inainte, corabia care il aranja reprezenta o ispita pentru Iona si nu o dovada a calauzirii lui Dumnezeu.

Am putea cita si un exemplu din viata lui David, cind fugea de regele Saul. Odata, Saul a intrat intr-o pestera mare din desertul Enghedi. Fara ca Saul sa stie, se intimpla sa fie aceeasi pestera in care erau ascunsi David si oamenii sai (1Sam.24:1-7). Oamenii lui David au incercat sa-l convinga pe David ca prin acest mijloc Dumnezeu il daduse pe Saul in miinile lui si ca el (sau ei) trebuia sa foloseasca ocazia pentru a-l ucide pe Saul. David a refuzat in mod categoric. El avea alta metoda pentru a descoperi voia lui Dumnezeu. El stia ca Dumnezeu il desemnase pe Saul sa domneasca peste Israel. In ciuda imprejurarilor, David a inteles ca Domnul nu-l va calauzi niciodata pe un alt fel de cale decit pe „caile dreptatii”.

Este foarte important ca tinarul credincios sa se obisnuiasca cu invataturile de baza ale Scripturii care guverneaza comportamentul crestin, pentru ca deciziile sale trebuie luate in lumina acestora. E necesar sa intelegem clar ce inseamna lucrul acesta. Biblia nu ne incurajeaza sa credem ca Dumnezeu ne va calauzi prin intermediul cuvintelor din Scriptura scoase din contextul lor. Dumnezeu n-a promis sa ne „dea” texte in acest sens. De exemplu, daca unui crestin i se intimpla sa citeasca aceste cuvinte: „Ati locuit destula vreme pe muntele acesta” (Deut.1:6), el nu trebuie sa traga concluzia ca Domnul doreste ca el sa se mute sau sa-si schimbe serviciul!

Un tinar misionar planuia sa-L slujeasca pe Domnul in Egipt. Totusi, inainte de a pleca, a dat de mai multe ori peste aceste cuvinte de felul: „Nu te cobori in Egipt” (Gen.26:2). Ce sa faca? In mod intelept, a refuzat sa ingaduie ca acestea sa-i schimbe hotarirea. El si-a dat seama ca intelesul de baza al expresiei era cel ce avea importanta, si nu aplicatia literala a cuvintelor scoase din context.

Pe de alta parte, versetele individuale din Scriptura care contin invataturi etice semnificative sunt Cuvintul lui Dumnezeu pentru a ne calauzi. As dori sa ilustrez lucrul acesta. Un crestin era pe punctul de a anula, din motive pur egoiste, o promisiune pe care o facuse mai inainte. Totusi, mai inainte de a face astfel, el a citit: „Cine va locui pe muntele Tau cel sfint?... Cel care face un juramint in paguba lui si nu se schimba” (Ps.15:1,4). Ascultind de acest cuvint de la Domnul, el si-a indeplinit promisiunea anterioara. Apoi, in lumina invataturii clare din 2Corinteni 6:14, ar fi absurd ca un credincios sa spuna ca este calauzit de Domnul in a curta sau a se casatori cu o necrestina.

In propriul meu caz, cuvintele din 1Corinteni 10:23 au fost de foarte mare ajutor cind am fost tinar in credinta. „Toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt permise, dar nu toate zidesc” (1Cor.10:23). Acest verset m-a invatat ca pentru a-mi stabili in mod corect activitatile si interesele trebuie sa-mi pun urmatoarele intrebari: „Este oare aceasta lucrare profitabila din punct de vedere spiritual?” si: „Imi va edifica aceasta lucrare viata de credinta?” Nu mi-a trebuit mult timp pentru a decide care va fi atitudinea mea fata de muzica pop, cinema, fumat si o multime de alte lucruri!

In fine, as dori sa mentionez doua lucruri de care trebuie sa ne ferim atunci cind cautam calauzirea lui Dumnezeu. Ele sunt necredinta si nesinceritatea.

1.Necredinta.Exista o conditie importanta pe care Dumnezeu a legat-o de promisiunea sa de a ne darui intelepciunea necesara. Aceasta este rugaciunea cu credinta (Iac.1:5-7). Trebuie sa distingem (i) rugaciunea facuta cu hotarirea pe care s-o luam si cu dilema noastra, de (ii) ingrijorarea in legatura cu ele cind suntem pe genunchi! Noi ar trebui sa-i incredintam situatia noastra Domnului, sa cautam intelepciunea Sa si sa credem ca El ne-o va da. „Fara indoieli...”, spune Iacov. Promisiunea lui Dumnezeu este: „Increde-te in Domnul din toata inima ta... si El iti va indrepta cararile” (Prov.3:5-6). Iacov ne asigura de promtitudinea lui Dumnezeu de a da intelepciune celor care o cauta; El da „cu darnicie”, adica cu mina larga, fara rezerve, cu generozitate (Iac.1:5)

2. Nesinceritatea. Mai inainte de a lua o decizie trebuie sa incercam sincer sa renuntam la orice preferinta sau inclinatie personala. Trebuie sa dorim cu adevarat sa cunoastem si sa facem voia Domnului. Din fire suntem egoisti si foarte iscusiti in a ne justifica ceea ce dorim sa facem. Scriptura insasi ne vorbeste despre mai multe cazuri in care oamenii au cerut calauzirea lui Dumnezeu in timp ce hotarirea lor era deja luata! Un exemplu se gaseste in 2Cronici 18:1-28. Iosafat, regele lui Iuda, si Ahab, regele lui Israel, eu pornit la razboi impotriva Siriei, cautind mai intii calauzire la profetii lui Ahab si apoi la profetul lui Dumnezeu, Mica. Constiinta lui Iosafat il indemnase sa ceara calauzirea lui Dumnezeu, dar, cind a primit-o, a tratat-o cu indiferenta totala. Decizia lui fusese luata mai inainte de a intreba. Un alt exemplu apare in Ieremia 42:1-43:7. Fereste-te sa confunzi propriile tale dorinte cu calauzirea lui Dumnezeu!

Eu cred ca Dumnezeu a promis sa ne calauzeasca in decizia pe care trebuie s-o luam cu conditia s-o cerem „cu credinta” si sa facem o incercare sincera de a cintari toate faptele in lumina valorilor crestine cunoscute.

Aceasta nu inseamna ca Dumnezeu n-a folosit niciodata semne pentru a-Si calauzi poporul. El a facut-o. Nu inseamna ca El n-a dat niciodata credinciosilor convingeri interioare despre voia Sa. Exista multe cazuri de acest fel in experienta crestina. Totusi, asemenea metode nu constituie metoda Sa normala de lucru. El a promis sa ne furnizeze intelepciunea necesara pentru a lua decizii corecte. Noi ne putem increde in El ca-Si va respecta cuvintul!

Uneori, elementele care ne-au influentat deciziile se pot schimba mai tirziu. Acesta n-ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare. Vom veni pur si simplu din nou si vom cere din nou intelepciune, stiind ca Dumnezeu nu „mustra”, El nu ia in deridere (Iacov.1:5).

Noi ne bucuram in increderea pe care o impartasim cu psalmistul: „Tu ma vei calauzi cu sfatul Tau, si apoi ma vei primi in glorie” (Ps.73:24).

Send mail to: amorar@rdslink.ro with questions or comments about this web site.
Last modified: 10/18/03