Noul testament are foarte multe de spus despre datoriile crestinului prin felul de supunere fata de altii. Spre deosebire de cazul evident al supunerii credinciosului fata de Domnul, el ne invata supunerea copiilor fata de parinti, a sotiilor fata de soti, a celor din biserica fata de prezbiterii bisericii si a crestinilor fata de autoritatile care guverneaza. Articolul de fata se ocupa de aceasta din urma.

Acest subiect a devenit deosebit de important de curind, din cauza implicarii sporite a multor lideri ai Bisericii in politica. Facem bine daca ne intrebam: „Ce ne invata Noul Testament despre atitudinea corecta a crestinului fata de cei care guverneaza?”

Scriptura enumera obligatiile pe care le avem fata de cei care ne conduc. Pe primul loc sunt cerintele (i) sa ne rugam pentru ei, (ii) sa-i respectam si sa-i ascultam, si (iii) sa contribuim, asa cum ni se cere, la cheltuielile lor. Le vom discuta pe fiecare dintre acestea in ordine.

i)Rugaciunea. Daca suntem cinstiti, majoritatea dintre noi vor marturisi ca, atunci cind ne rugam, avem tendinta sa ignoram nevoile celor care guverneaza. Daca ii mentionam cumva, lucrul acesta probabil ca nu este mai mult decit o problema de forma, si greu se poate spune despre ea ca este o rugaciune sincera de mijlocire. Adevarul este, desigur, ca problemele cu care se confrunta cei care ne guverneaza nu ne afecteaza in mod direct ca problemele noastre personale sau cele cu care se confrunta familiile si bisericile noastre locale.

ii)Totusi, nu avem nici o scuza. Porunca apostolului Pavel este limpede. „Indemn... sa se faca cereri, rugaciuni, mijlociri... pentru regi si pentru toti cei ce sunt in pozitii inalte”, 1.Tim.2:1-2. Aceasta porunca este valabila si astazi, indiferent de forma de guvernare civila sub care traim.

Prin intermediul lui Pavel, Duhul Sfint ne cere celor care traim in Europa sa ne rugam in mod concret pentru membrii guvernului si pentru toti ceilalti care sunt implicati in guvernarea fiecarei natiuni.

Noi trebuie sa ne rugam sa continue conditiile de pace si securitate, dindu-ne asfel posibilitatea sa traim asa cum ar trebui, 1.Tim.2:2. Este important sa observam motivul pentru care trebuie sa cautam evitarea tulburarilor, precum razboiul sau persecutia. Nu pentru ca ne-am dori o viata de confort si lipsita de griji, ci mai curind pentru ca intr-o atmosfera de calm sa putem trai o viata de devotament fata de Dumnezeu si de demnitate inaintea oamenilor.

iii) Cinste si supunere. Intr-un sens, ar trebui sa fie suficient pentru noi faptul ca Domnul ne porunceste loialitate fata de cei care guverneaza. Cu siguranta, apostolul Pavel a crezut ca ea era suficienta. El l-a invatat pe Tit sa le reaminteasca crestinilor din Creta ca li se cerea „sa fie supusi stapinitorilor si autoritatilor” si „sa-i asculte”, Tit 3:1. Dupa toate probabilitatile, cuvintul „stapinitori” insemna cele mai inalte puteri (precum imparati, regi ti guverne), in vreme ce cuvintul „autoritati” ii cuprindea pe toti cei ce au primit un anumit grad de autoritate delegata (precum guvernatorii locali sau magistratii).

Cu toate ca ar trebui sa fie suficient in sine sa ni se spuna sa ascultam de autoritatile civile, lui Dumnezeu I-a facut placere sa ne dea motive suplimentare pentru a face asa. Sa ne concentram atentia asupra a trei dintre acestea:

(a) Autoritatile care guverneaza au puterea sa pedepseasca orice forma de infractiune si comportare rea. Intr-adevar, ei au fost investiti cu putere de catre Insusi Dumnezeu, Rom.13:2-4. De aceea, cind magistratul aplica prin agentii lui o pedeapsa dreapta a unei infractiuni, el implineste voia lui Dumnezeu.

Ca o generalizare, credinciosii nu au de ce sa se teama de autoritati daca fac binele; o asemenea comportare va aduce aprobarea. Totusi, oamenii care fac rau au toate motivele sa fie alarmati; cei cu autoritate nu poarta „degeaba sabia”. Referirea la „saboie” poate foarte bine sa se refere la pedepse care nu sunt cu moartea, dar in expresie este inclusa cu siguranta si pedeapsa cu moartea, vezi Mt.26:52; Fap.12:2; Evr.11:37. Inca din zilele lui Noe a existat autoritate divina pentru ca omul sa execute pedeapsa cu moartea asupra semenului sau, Gen.9:5-6. Aceasta pedeapsa figura in legea lui Moise si a fost recunoscuta, fara obiectii, de catre apostolul Pavel, Fap.25:11.

Contrar parerilor de astazi, din Romani 13 rezulta faptul ca pedepsele impuse pentru infractiunile comise au ca scop sa actioneze mai intii ca o pedeapsa directa asupra vinovatului si ca o piedica de retinere pentru ceilalti.

(b) Autoritatile care guverneaza au fost rinduite de catre Dumnezeu, Rom.13:1. Intr-un sens, ele reprezinta institutii omenesti (lit. „creatii”), 1.Pet.2:13. In mod fundamental, orice autoritate constituita este desemnata de catre Dumnezeu. Sa observam faptul ca expresiile „de la Dumneuzeu” sau „de Dumnezeu” apar nu mai putin de sase ori in Romani 13:1-7

Chiar si in democratie, dreptul de a conduce nu tine in final de consimtamintul oamenilor – el deriva de la Dumnezeu. Prin urmare, fiecaruia i se cere sa fie supus celor care ocupa pozitii de autoritate, v.1

Biblia spune clar ca anumiti oameni sunt ridicati in locuri inalte de catre Dumnezeu, si prin urmare trebuie sa fie recunoscuti drept slujitorii Sai in sfera guvernarii, vezi Ps.75:6-7; Ier.25:9; Dan.4:17,25,32. Dumnezeu este in stare sa aiba sub dominatia Sa chiar si actiunile oamenilor rai prin providenta Sa plina de putere, Fap.4:28; Ap.17:17.

Pe baza acestor lucruri, unui crestin nu-i este ingaduit sa fie un rebel sau un revolutionar politic; „teme-te de Domnul si de rege; nu te asocia cu cei neastimparati”, Prov.24:21.

Este izbitor faptul ca Noul Testament nu arata nici un pic de interes pentru politica, pentru miscarile sociale sau pentru proiectele de reforma – chiar daca conditiile vremii erau in multe cazuri ingrozitoare. Biserica primara s-a ocupat cu schimbarea interioara pe care numai Evanghelia lui Cristos o putea produce si cu reglementarea vietilor celor care au devenit crestini.

(c) Intrucit, cei care guverneaza sunt rinduiti de Dumnezeu, supunerea fata de ei devine o problema de „constiinta”, Rom.13:5. Apostolul Petru ne spune sa ne supunem oricarei institutii omenesti „pentru Domnul”, 1.Petru 2:13. Fara indoiala ca te bucuri de venirea Domnului in lume „pentru tine” (1:20), dar oare vrei ca, „pentru Domnul”, sa fii supus celor care guverneaza? Petru se refera nu numai la conducatorii cei mai de sus, ci la toti care actioneaza ca reprezentanti ai lor (2:14). In termenii actuali, aceasta i-ar oinclude pe toti cei carora Parlamentul le-a delegat autoritate, chiar pina jos la politistul local si la profesorul din clasa!

Noi ne impotrivim uneori sa recunoastem autoritatea unei persoane din pricina felului de persoana care este el sau ea. Dar Domnul pretinde supunerea noastra inaintea celor care conduc, indiferent de personalitatile implicate, cf. Mt.23:1-3; 1.Pet.2:18. Noi trebuie sa ne supunem fara cirtire – de dragul Sau. Aceasta supunere face parte din voia Sa pentru toti cei ale caror corpuri I-au fost prezentate in consacrare, Rom.12:1,2; 13:1-7. Deci, nici un tinar sa nu se insele singur, crezind ca este consacrat total Domnului daca actioneaza in razvratire impotriva celor care sunt pusi peste el de catre Domnul.

Mai inainte de a termina acest subiect, trebuie sa observam pe scurt faptul ca Scriptura pune o limita supunerii noastre fata de autoritatea omeneasca. Aceasta limita intra in actiune imediat ce ni se porunceste de catre oameni sa facem ceea ce este contrar voii cunoscute a lui Dumnezeu. Conflictul de loialitate care apare va trebui sa fie rezolvat totdeauna printr-o hotarire de a face voia lui Dumnezeu. Citeste cu atentie Fapte 4:19; 5:29 (observa legatura cu sfirsitul v.32) si gindeste-te la exemplul excelent al celor trei prieteni ai lui Daniel, amintit in capitolul 3 al cartii sale – in special versetele 13-18

„Teama” de a-I displace si de a-L supara pe Dumnezeu trece inaintea cinstei cuvenite unui rege, 1.Pet.2:17

iii) Finante. Crestinilor li se cere sa-si plateasca impozitele fata de autoritatile de guvernamint, Rom.13:6-7. Acest principiu a fost stabilit de catre Insusi Domnul Isus. Era vorba de platirea taxei cind El a spus: „Dati deci Cezarului ce este al Cezarului”, Mt.22:21.

Responsabilitatile noastre financiare fata de cei care guverneaza apar din pricina desemnarii lor divine, Rom.13:6. Ca autoritatile civile sa indeplineasca in mod eficient misiunea care le-a fost incredintata de catre Dumnezeu, trebuie sa li se dea mijloacele financiare necesare pentru a face lucrul acesta.

„Dati tuturor ce sunteti datori sa dati: taxele cui datorati taxe; impozitele cui datorati impozitele”, v.7. Cuvintul „taxe” se refera la taxa platita in ceea ce priveste persoana sau proprietatea cuiva; ar corespunde astazi cu impozitul pe venit si taxa guvernamentala sau locala. Cuvintul „impozit” se refera mai curind la o taxa pe bunuri; ar corespunde astazi cu lucruri de felul impozitelor fiscale de import si export, inclusiv, desigur, obisnuita „taxa vamala” la porturi si aeroporturi.

Prin urmare, rezulta ca nu exista loc in viata crestinului pentru nici o forma de evaziune fiscala, sau de „contrabanda” marunta la intoarcerea din vacanta petrecuta in strainatate. Nici credinciosul nu poate sa se sustraga de la plata impozitului pe casa sau pamint, chiar daca el nu este de acord cu aceasta utilizare a banilor. Sa nu uitam ca Domnul Isus a platit o taxa pentru intretinerea templului de la Ierusalim (cu toate ca nu era nevoie), chiar daca templul era atunci condus de oameni nelegiuiti si fara scrupule, Mt.17:24-27. Apoi, El le-a cerut evreilor sa plateasca tribut Cezarului, chiar daca tributul ajuta la mentinerea jugului strain asupra lor, 22:15-22.

In incheierea acestui articol este necesar sa atrag atentia asupra pericolului la care se expune un crestin care se implica in politica. Este foarte usor pentru credincios sa fie distras de la misiunea sa principala pentru Domnul: „Nimeni care slujeste ca soldat nu se incurca cu treburile vietii, ca sa placa celui ce l-a recrutat”, 2.Tim.2:4.

Si, am putea adauga, nici un ambasador bine crescut nu se amesteca in politica tarii in care ramine numai ca rezident temporar. Daca noi ne consideram „ambasadori” ai lui Cristos (2.Cor.5:20; cf. Ef.6:20), este bine, ne intrebam noi, sa dedicam politicii pamintesti acel timp si efort care ar putea fi folosit mult mai direct in slujba Domnului pe care trebuie sa-L reprezentam aici?

Send mail to: amorar@rdslink.ro with questions or comments about this web site.
Last modified: 10/18/03