|
|
|
|
DOCTRINA PREDESTINĂRII
Doctrina predestinării este o doctrină care i-a pus în încurcătură pe unii credincioşi, iar între alţii a creat confuzie. Predestinarea este un adevăr care poate fi foarte uşor înţeles şi aplicat greşit. Doctrina predestinării ridică uneori nişte probleme în mintea omului. De aceea trebuie să ne uităm cu băgare de seamă la ceea ce ne învaţă (şi ce nu ne învaţă) Cuvântul lui Dumnezeu despre acest subiect atât de important. Doctrina predestinării ar trebui să aducă bucurie în inima credinciosului, nu derută şi nesiguranţă în mintea sa. Faptul că Dumnezeu duce la îndeplinire toate lucrurile după planul şi scopul Său (Efeseni 1:11) conferă stabilitate credinţei creştinului. Rădăcinile cunoaşterii mai dinainte, ale alegerii şi ale predestinării sunt toate plantate puternic în dragostea Sa nepătrunsă. Dumnezeu este propria Sa motivaţie, Deuteronom 7:7–8. Iubirea Sa izvorăşte din profunzimea naturii Sale, 1 Ioan 4:8–10.
Originalul Noului Testament a fost scris în greacă. Verbul „a predestina“ (Cornilescu — „a hotărî mai dinainte“) este cuvântul grecesc „PROORIZO“ („PRO“ înseamnă „înainte“, iar „ORIZO“ înseamnă „a marca mai întâi cu un hotar“; cuvântul românesc „orizont“ vine de la acel cuvânt. Orizontul este acea linie care desparte în faţa noastră cerul de pământ) care înseamnă „a determina mai dinainte“, „a trasa în avans“, „a numi mai dinainte până la un anumit sfârşit“, „a hotărî mai dinainte“. Acest cuvânt grecesc apare de 6 ori în Noul Testament, de 5 ori în epistolele lui Pavel (Pavel arată că mântuirea credinciosului este înrădăcinată în veşnicia trecută împreună cu lucrarea de predestinare a lui Dumnezeu) — Fapte 4:28; Romani 8:29, 30; 1 Corinteni 2:7; Efeseni 1:5, 11. Predestinarea Sa determină scopurile şi faptele Sale în locul nostru. Nu faptul credinţei noastre în calitate de cunoscuţi mai dinainte de Dumnezeu L-a făcut să ne rânduiască şi să ne hotărască mai dinainte. „Pre“ înseamnă „înainte“. „a destina“ înseamnă „destin“. Predestinare înseamnă o destinare planificată dinainte. Se referă la un caracter special al binecuvântării pentru care suntem puşi deoparte.
În Noul Testament citim despre doctrinele cunoaşterii mai dinainte, alegerii şi predestinării. Ele se referă la scopurile lui Dumnezeu, dar nu sunt sinonime. ALEGEREA se deosebeşte de PREDESTINARE în Efeseni 1:4–5.PREDESTINAREA se deosebeşte de CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE în Romani 8:29.CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE se deosebeşte de ALEGERE în 1 Petru 1:2. CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE are de-a face cu persoanele, şi aduce în obiectiv obiectele scopului lui Dumnezeu în mântuire. ALEGEREA se referă la selectarea şi opţiunea faptică pentru mântuirea persoanelor care au fost cunoscute mai dinainte. Alegerea se referă la oameni. PREDESTINAREA priveşte ţelul şi destinaţia glorioasă spre care se îndreaptă obiectele alegerii şi ale cunoaşterii mai dinainte a lui Dumnezeu. Cuvântul înseamnă „a hotărî dinainte, a predetermina“. Predestinarea se referă la scopuri. Alegerea îl pune pe om într-o stare de siguranţă. Predestinarea îi asigură binecuvântarea şi se aplică doar la credincioşi.
Fapte 4:28 Fapte 4:28 spune, „ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Sa şi sfatul Său“. În Noul Testament, cuvântul grecesc „PROORIZO“ este folosit cu o ţintă specifică. Evenimentele legate de moartea Domnului Isus Hristos au fost predestinate. Aceşti conducători pământeşti au fost instrumentele unei mâini mai înalte decât a lor; de fapt, ei înfăptuiau voia lui Dumnezeu. Oricum, ei sunt responsabili de faptele şi motivaţiile lor rele. Verbul „PROORIZO“ subliniază faptul că, chiar şi acţiunile păcătoase ale oamenilor sunt înglobate în îndeplinirea sfatului lui Dumnezeu.
1 Corinteni 2:7 1 Corinteni 2:7 spune: „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră mai înainte de veci“. Mesajul proclamat era înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar această înţelepciune stă în contrast cu înţelepciunea menţionată în versetul 6, „înţelepciunea veacului acestuia“. „Taină“ înseamnă adevăr descoperit la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Un adevăr nou testamental nedescoperit anterior, dar făcut cunoscut acum credincioşilor prin apostoli şi profeţii Noului Testament din epoca timpurie a Bisericii. „Ascunsă“ ne spune că a fost ţinută secretă până a venit momentul descoperirii. Nu s-a putut descoperi niciodată prin înţelepciunea oamenilor. Dar a fost descoperită credincioşilor. „O rânduise Dumnezeu“, o dorise, o hotărâse înainte să înceapă lumea. Totul era în mintea lui Dumnezeu înainte de veşnicii. Binecuvântarea oamenilor a început cu totul în hotărârea de Sine a lui Dumnezeu. Totul era „spre slava noastră“, nu numai spre mântuirea noastră, ci spre glorificare supremă. Planul lui dumnezeu de a răscumpăra fiinţele umane prin Isus Hristos a fost ceva „rânduit de Dumnezeu spre slava noastră mai înainte de veci“. Planul cu totul înţelept al lui Dumnezeu precede toată înţelepciunea lăudată a oamenilor, şi hotărăşte gloria pentru credincios 1 Corinteni 2:9–10 Romani 8:29–30 Romani 8:29–30 spun: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte (predestinat) să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit“. În Romani 8:18–26: Romani 8:26–34 ne arată modul în care lucrează Dumnezeirea în locul nostru: Credinciosul nu slăbeşte niciodată în vremuri de încercare şi suferinţă fiindcă el ştie că Dumnezeu este la lucru în lumea pe care El o controlează (versetul 28), şi că El are un plan desăvârşit (versetele 29–30). Dumnezeu are în vedere două scopuri în acel plan: 1. Binele nostru. A fi „chemaţi după planul Său“ (versetul 28), duce la considerarea procedurii divine din veşnicia trecută spre veşnicia viitoare. Mântuirea purcede de la Dumnezeu şi va fi desăvârşită de El. Nu există în ea NICI UN merit uman, ci harul divin ne dă ceea ce nu merităm. Romani 8:29–30 confirmă versetul 28, furnizând temelia pentru certitudinea că Dumnezeu lucrează toate lucrurile împreună spre bine. Romani 8:29–30 prezintă planul minunat al lui Dumnezeu pentru poporul Său. Există cinci verigi în lanţul acesta de aur al mântuirii care contopeşte două veşnicii. Acest lanţ nu poate fi rupt. Este făurit în ceruri (Romani 8:35, 38–39). Sunt cinci paşi succesivi în istoria spirituală a credinciosului. În calitate de credincioşi, noi suntem subiecţii precunoaşterii şi predestinării, destinatarii chemării şi ai justificării, şi moştenitorii gloriei. Pavel trasează programul divin desemnat să-i atragă pe mulţi fii la slavă. Romani 8:29 spune: „Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte“. Precunoaşterea este unul din atributele lui Dumnezeu. Precunoaşterea este prima verigă din lanţ. Sfinţii din versetul 28 au fost „cunoscuţi mai dinainte“ („PROGINOSKO“, Romani 8:29, 11:2; 1 Petru 1:20). Aspectul precunoaşterii la care se referă Pavel aici este legat de aceia pe care i-a iubit Dumnezeu, de cei pe care i-a însemnat, de cei pe care i-a ales mai dinainte. W. Kelly scrie: „Precunoaşterea Sa are în vedere persoanele, nu starea sau purtarea lor; este vorba nu de CE cunoaşte, ci PE CINE cunoaşte mai dinainte“. Înainte ca Dumnezeu să creeze vreun plan pentru obiectele Sale de interes special (predestinare), întâi le-a adus în obiectiv (precunoaştere). Cuvântul precunoaştere ne întoarce în trecutul nedatat şi atemporal, în camerele de consiliere ale veşniciei. Înainte de întemeierea lumii, credincioşii erau deja prezenţi cu Dumnezeu în mintea şi în inima Sa. Dumnezeu vede întotdeauna atât sfârşitul cât şi începutul. Nu este suficient să spunem că Dumnezeu a cunoscut mai dinainte că aceia pe care i-a realizat se vor pocăi într-o zi de păcatele lor şi vor crede în Domnul Isus. Precunoaşterea indică ceva mai mult decât previziune. Precunoaşterea Sa însemnează persoanele. Fiinţa noastră cunoscută mai dinainte de Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu a prevăzut că un anumit număr de persoane vor crede şi fiindcă le-a prevăzut credinţa, i-a ales pentru mântuirea veşnică. Dumnezeu vede ce are să se întâmple, fiindcă El a plănuit să fie aşa. Precunoaşterea Sa stă în hotărârea Sa mai dinainte, Efeseni 1:11, „Acela care face toate după sfatul voii Sale“.
„I-a şi hotărât mai dinainte“ (predestinat). Predestinarea este a doua verigă din lanţ. Primele două verigi ale acestui lanţ incasabil sunt secretele inimii lui Dumnezeu, dezvăluite dar nu explicate, pe care credincioşii le acceptă prin credinţă. Predestinarea îşi concentrează atenţia asupra destinaţiei persoanelor care descriu planurile măreţe ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cere permisiunea nimănui înainte să acţioneze; El nu este supus alegerilor sau aprobării umane nestatornice. El ce hotărăşte mai dinainte, duce la bun sfârşit potrivit planurilor Sale. Predestinarea este conformă bunului Său plac şi după sfatul voii Sale (Efeseni 1:5, 11). El Se hotărăşte să facă ceea ce vrea şi o face în felul în care Se hotărăşte. Vrea s-o facă şi o face. Voinţa liberă nu-I pune nici un fel de restricţii lui Dumnezeu. Ceea ce predestinează El se află în concordanţă cu scopurile Sale veşnice în Hristos. „Să fie asemenea chipului Fiului Său“. Care este scopul predestinării? Credincioşii trebuie să fie făcuţi asemenea chipului Fiului Său. Dumnezeu a predestinat asemănarea noastră cu Domnul Isus Hristos. Predestinarea afirmă că Dumnezeu are un plan veşnic pentru copiii Săi. Destinul pe care L-a plănuit pentru ei este ca ei să fie ca Domnul Isus Hristos. Astfel, predestinarea este planul veşnic al lui Dumnezeu care îi face pe copiii Săi asemenea Domnului Isus Hristos. Cuvântul „asemenea“ (cuvântul grecesc „SUMMORPHOS“ apare de două ori în Noul Testament, Romani 8:29; Filipeni 3:21). Ideea NU este numai de similaritate, ci şi de a fi parte, o conformitate faţă de Persoana lui Isus Hristos. Cuvântul nu transmite numai ideea înfăţişării exterioare ci şi gândul expresiei a ceea ce constituie natura oricărui lucru. Asemănarea cu Domnul Isus Hristos constituie ţelul final al lui Dumnezeu în răscumpărarea omului. Filipeni 3:21 prezintă natura schimbării în trupul credinciosului la răpire. Nu va mai fi un trup al smereniei, cum este acum, ci un trup fasonat ca trupul Său de glorie. Faptul că păcătoşii nelegiuiţi vor fi transformaţi în chipul Domnului Isus printr-un miracol al harului este unul dintre cele mai măreţe adevăruri ale revelaţiei divine. Nu vom avea atributele dumnezeirii, nici nu vom avea faţa Domnului Isus, ci vom fi moralmente ca El, liberi de păcat, şi vom avea trupuri slăvite, ca al Lui. „Chipul“ („EIKON“) este mai mult decât o asemănare reală. Transmite ideea de reprezentare şi manifestare. Credincioşii trebuie să fie asemănători nu numai cu ceva care este ca El, ci cu ceea ce este El Însuşi, atât în trupul spiritual, cât şi în caracterul Său moral. În ultimul aspect, Domnul Isus trebuie să se manifeste în credincioşi acum. Asemănarea va fi realizată deplin şi permanent – duh, suflet şi trup – când Domnul Isus vine să ne primească la El. 1 Ioan 3:2, „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este“. „Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi“ Scopul lui Dumnezeu are ca obiect principal proslăvirea Fiului lui Dumnezeu. Titlul de „întâi născut“ („PROTOTOKOS“) înseamnă primul în rang, onoare şi demnitate. NU înseamnă născut primul. Când e folosit cu privire la Domnul Isus, cuvântul nu se referă la naşterea Sa. Principala sa utilizare nu face referire la perpetuarea naturală, ci mai degrabă la prioritate, demnitate, supremaţie. Există exemple de acest fel în cartea Genezei: În Geneza, nici un întâi născut nu putea să fie omul al doilea, dar în cele patru exemple de mai sus omul al doilea primeşte locul şi binecuvântarea întâiului născut. Domnul Isus Hristos a fost singura Persoană care a purtat titlurile „Cel întâi născut“ (Psalmul 89:27) şi „omul al doilea“ (1 Corinteni 15:47). Titlul „întâiul născut“ este folosit de 5 ori în legătură cu Domnul Isus (Romani 8:29; Coloseni 1:15, 18; Evrei 1:6 şi Apocalipsa 1:5). Domnul Isus este: Pe tărâmul spiritual, ca şi pe cel natural, ţinta fundamentală a lui Dumnezeu este supremaţia şi întâietatea (preeminenţa) Fiului Său, Isus Hristos (Coloseni 1:18). Dumnezeu a predestinat ca toţi cei pe care i-a cunoscut mai dinainte să fie întru totul asemenea Fiului Său, ca El să ocupe locul de întâi născut între ei. Domnul Isus nu va fi Unul între egali, ci Acela care are locul suprem de cinste între fraţii Săi. Romani 8:29 spune: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat“. Chemarea are loc în TIMP şi este a treia verigă în lanţul cel veşnic. Acesta este locul în care lanţul de aur se cufundă în marea păcatului şi ajunge la noi. Sfaturile divine din veşnicie îşi găsesc exprimarea în decursul timpului. Fiecare care a fost predestinat în veşnicie este chemat în timp. Această chemare NU este chemarea evangheliei adresată tuturor oamenilor spre pocăinţa de păcate şi întoarcerea la Isus Hristos pentru mântuire. Ea ESTE chemarea celor care au fost predestinaţi. Ea a adus rezultatul scontat, căci toţi cei care au fost chemaţi, au fost socotiţi neprihăniţi (justificaţi, îndreptăţiţi). Dacă Dumnezeu ne-a chemat, atunci El ne-a şi cunoscut mai dinainte. Este o chemare efectivă. Chemarea lui Dumnezeu este percepută de simţuri. Faptul că ea s-a auzit în sufletele noastre, confirmă că scopul divin era în funcţiune dinainte de a putea deveni efectiv. „pe cei pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi“. Justificarea este a patra verigă din lanţ. Ea ne scoate din păcat şi ne aşează în Hristos, fără nici măcar o acuzaţie împotriva noastră. De aceea noi avem o poziţie absolut neprihănită înaintea lui Dumnezeu, îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Dumnezeu prin meritele Domnului Isus. Justificarea este unul din marile bastioane ale credinţei creştine. Ea este un cuvânt legislativ, care aparţine curţii de justiţie. Cuvântul „justificare“ nu înseamnă a face pe cineva neprihănit, ci a-l socoti neprihănit. Cei care au fost chemaţi, au fost socotiţi neprihăniţi: Noi am fost socotiţi neprihăniţi: Moartea Domnului Isus a determinat o siguranţă a veşniciei care este invulnerabilă. Această verigă măreaţă („socotiţi neprihăniţi“) nu numai că reflectă gloria lui Dumnezeu, dar îi şi asigură pe cei ce cred, că neprihănirea atribuită/încredinţată lor în timp, va rămâne la ei în toată veşnicia. Omul cel vechi este răstignit împreună cu Isus Hristos – Asta a avut loc: Noi nu ne putem întoarce la practicile, drumul şi ocupaţiile noastre din trecut. „Omul cel vechi“ este legat de Adam din făptura veche. „Omul cel nou“ este legat de Isus Hristos, din făptura cea nouă. Noi am fost socotiţi neprihăniţi de sub: Nu este nimic contradictoriu între Romani şi Iacov. Când cineva este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu şi ştie lucrul acesta, tovarăşii lui sunt autorizaţi să-i spună şi să-i ceară: „Arată-ne credinţa din faptele tale“. Dacă el este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, se aşteaptă şi se impune ca acel credincios să ducă o viaţă neprihănită înaintea oamenilor. Problema stă în felul următor: „faptele“ le dovedesc oamenilor realitatea schimbării care a avut loc faţă de Dumnezeu. „pe cei pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit“. Proslăvirea, în sensul ei deplin, este încă viitoare; este expusă ca un fapt împlinit, păstrând forma TIMPURILOR AORISTE precedente. Apostolul Pavel, contemplă planul măreţ al lui Dumnezeu şi locul fiecărui credincios în el, prin har. Romani 8:30 prezintă perspectiva justificării — să fii cu Domnul Isus Hristos şi să fii părtaş slavei Sale. Ce perspectivă şi viitor minunat au credincioşii! Ne vom bucura toată veşnicia de prezenţa şi Persoana Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Ca unii care fuseseră lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23), vom fi în cele din urmă părtaşi slavei Sale. Suntem destinaţi să-L privim pe Isus Hristos în toată gloria Sa splendidă. Ioan 17:24 spune: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea“. Atunci vom fi pe vecie tovarăşii Săi.
Efeseni 1:5 Efeseni 1:5 spune: „ne-a rânduit mai dinainte (predestinat) să fim înfiaţi prin Isus Hristos“. Dumnezeu a predestinat înfierea noastră. Cuvântul tradus „rânduit mai dinainte“ provine din „PROORISAS“ care înseamnă „marcat mai dinainte“. Cuvântul apare de două ori în Efeseni 1:5, 11. În v.5 găsim predestinarea pentru poziţia de fii, dar în v.11 vedem predestinarea la o moştenire. Predestinarea implică demnitatea relaţiei noastre cu Dumnezeu ca fii (versetul 5), şi bucuria averii noastre viitoare în acea nouă rânduială care va fi introdusă de revenirea lui Isus Hristos (versetul 11). Vezi şi Efeseni 1:14. Predestinarea este legată de alegere, dar nu este acelaşi lucru cu alegerea. Alegerea imaginează opţiunea lui Dumnezeu pentru oameni spre mântuire. Predestinarea, însă, este un avans în acest sens; ea înseamnă că Dumnezeu a hotărât înainte de timp (în veşnicie) ca toţi cei care vor fi mântuiţi să fie şi înfiaţi în familia Sa, ca fii. El ar fi putut să ne mântuiască fără să ne facă fii ai Săi, dar el a ales să le facă pe amândouă. Dumnezeu ne-a predestinat la maturitate. Cei ce sunt mântuiţi sunt predestinaţi. Cuvântul „predestinat“ nu este folosit cu referire la cei pierduţi (necredincioşi). Dumnezeu nu i-a predestinat pe unii oameni să meargă în iad, iar pe alţii să meargă în cer. Doctrina predestinării din Biblie se referă la credincioşii din familia lui Dumnezeu. Nu există nici o doctrină scripturală a alegerii spre pierzare. Nicăieri în Biblie nu suntem învăţaţi că oamenii sunt predestinaţi pentru iad. Alegerea se referă la (OAMENI) starea din care am fost aleşi. Predestinarea se referă la (SCOPURI) lucrul pentru care am fost aleşi. Dorinţa lui Dumnezeu este să ne aducă la maturitate spirituală, astfel încât să devenim parteneri împreună cu El la scopurile Sale veşnice. „ÎNFIEREA“ (sau „adoptarea copiilor“) – Aceasta este un singur cuvânt grecesc „HUIOTHESIA“ şi apare în Romani 8:15, 23; 9:4; Galateni 4:5; Efeseni 1:5. Este o alăturare a două cuvinte, şi înseamnă literal „plasarea fiilor“ sau „înfiere“. Înfierea este plasarea noului convertit (a credincio-sului) în familia lui Dumnezeu ca un fiu matur, adult, cu toate privilegiile şi responsabilităţile de fiu, Galateni 4:4–7. Spiritul de înfiere plantează în fiecare credincios dorinţa de a I se adresa lui Dumnezeu ca Tată, Romani 8:15. Credincioşi fiind, noi am primit înfierea (Galateni 4:5) şi avem un duh de înfiere (Romani 8:15). Dar înfierea, în deplinătatea ei, implică o conformare fizică cu Domnul Isus şi pe aceasta o aşteptăm (Romani 8:23) şi la aceasta suntem predestinaţi (Efeseni 1:5). Romani 8:29 spune: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât mai dinainte [predestinat] să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi“. Există o diferenţă între „copii“ şi „fii“. Cuvântul „copii“ vorbeşte despre faptul că suntem membri în familia lui Dumnezeu. Am devenit membru al acelei familii ca rezultat al naşterii din nou, fiind născut în ea. Cuvântul „fii“ are de-a face cu maturitatea în familie. El se referă la poziţia pe care o ocupăm în familia lui Dumnezeu ca fii adulţi. „PRIN ISUS HRISTOS, PENTRU SINE“ – În v.4 Dumnezeu îi avea pe oameni „înaintea Lui în dragoste“. În v.5, însă, îi are pe oameni „pentru Sine“, ca fii. Adoptarea credincioşilor ca fii se realizează „prin Isus Hristos“. Tatăl va avea pentru Sine mulţi fii purtând chipul Fiului Său, şi desăvârşeşte aceasta prin Isus Hristos. Vezi Galateni 4:4–5. Tatăl Îşi exprimă prin aceasta bunul plac al voii Sale. „DUPĂ BUNA PLĂCERE A VOII SALE“ – Aceasta este motivaţia suverană din spatele predestinării noastre. Ea răspunde la întrebarea atât de importantă: „De ce a făcut Dumnezeu acest lucru?“. El a făcut-o fiindcă stătea în buna Sa plăcere. Dumnezeu n-a putut fi satisfăcut până nu S-a împresurat de fii, conformaţi chipului singurului Său Fiu, împreună cu El şi ca El pe totdeauna. Intenţia lui Dumnezeu de a-Şi găsi buna plăcere în oameni nu s-a putut realiza (Luca 2:14), însă a găsit-o în Fiul Său (Matei 3:17, 12;18, 17:5; Marcu 1:11; Luca 3:22) şi o va asigura în noi, făcându-ne să fim ca Fiul Său. În Efeseni 1 avem două referinţe la bunul plac al lui Dumnezeu, vezi şi v.9. Noi am fost aleşi pentru maturitate spirituală „după buna plăcere a voii Sale“. Efeseni 1:11 Efeseni 1:11 spune: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte după hotărârea Aceluia care face totul după sfatul voii Sale“. Dumnezeu a predestinat asemănarea noastră cu Domnul Isus Hristos. Vezi şi Romani 8:29–30. În v.11 găsim predestinarea la o moştenire, dar în v.5 vedem predestinarea la poziţia de fii. v.11 – „ÎN EL AM FOST FĂCUTI ŞI MOŞTENITORI“ — În versetele 11–12 Pavel se identifică pe sine cu Iudeii care fuseseră mântuiţi. Accentul cade asupra Persoanei în care s-a obţinut moştenirea. În Hristos avem iertarea (v.7), şi tot în Hristos avem şi o moştenire (v.11). Dumnezeu ne-a făgăduit o moştenire. În Deuteronom 32:9; Isaia 19:24–25 Israel e descris ca moştenire a lui Dumnezeu. Oricum, în Noul Testament accentul nu este pus pe faptul că noi suntem o moştenire, ci mai degrabă pe ideea că avem o moştenire, vezi Romani 8:17; Coloseni 1:12; 1 Petru 1:3–4. „FIIND RÂNDUITI MAI DINAINTE (predestinaţi) DUPĂ HOTĂRÂREA [LUI]“ — Cuvântul „predestinaţi“ apare de două ori în Efeseni 1:5, 11. În v.5 se vorbeşte de predestinarea la poziţia de fii, iar aici, în v.11 se vorbeşte de predestinarea la o moştenire. Înfierea şi moştenirea sunt strâns legate: suntem moştenitori fiindcă suntem fii. Vezi Galateni 4:7; Evrei 1:2. De aceea am fost predestinaţi după hotărârea (scopul) lui Dumnezeu să fim făcuţi moştenitori în El. „CARE FACE TOTUL DUPĂ SFATUL VOII SALE“ — Aceasta este ultima referinţă din Efeseni 1 la voia lui Dumnezeu. Vezi v.5, „buna plăcere a voii Sale“ şi v.9, „taina voii Sale“.
1. Doctrina predestinării se aplică doar la credincioşii adevăraţi. Cuvântul lui Dumnezeu nu ne învaţă că Dumnezeu îi predestinează pe oameni să fie damnaţi veşnic (Ioan 3:18–21). Biblia nu învaţă că Dumnezeu îi predestinează pe oameni să se ducă în iad, sau că Dumnezeu îi predestinează pe oameni să fie pierduţi. Vezi Matei 25. Versetul 34 spune: „Atunci Împăratul le va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii»“. Versetul 41 spune: „Apoi le va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care i-a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!»“. Versetul 41 nu spune: „…pregătit pentru voi de la întemeierea lumii“. El le-a spus celor mântuiţi, însă, că împărăţia a fost pregătită pentru ei de la întemeierea lumii. Predestinarea este întotdeauna spre mântuire, dar niciodată spre nimicire. Dumnezeu nu-i condamnă niciodată pe cei care merită să fie mântuiţi (nu e nici unul), însă îi mântuieşte pe unii care ar merita să fie condamnaţi. Din Matei 25:34, 41, 46 învăţăm că Împărăţia este pregătită în mod divin pentru „oi“, dar despre focul cel veşnic nu se spune că ar fi pregătit pentru „capre“. Pavel îi descrie pe cei aleşi drept „nişte vase ale îndurării, pe care [Dumnezeu] le-a pregătit mai dinainte pentru slavă“ (Romani 9:23). Dar pe cei pierduţi îi descrie drept „vase ale mâniei, făcute pentru pieire“ (Romani 9:22). Dumnezeu pregăteşte vasele îndurării pentru slavă, dar El nu îi face pe oameni pentru pieire; ei singuri îşi fac asta prin necredinţa lor. PRECUNOAŞTEREA PREDESTINAREA CHEMAREA JUSTIFICAREA PROSLĂVIREA / / Veşnicia trecută Veşnicia viitoare ––––––––––––––––––––––Din veşnicie în veşnicie (Romani 8:29–30)––––––––––––––––––––– Predestinare înseamnă că într-o zi fiecare credincios are să fie asemenea Domnului Isus Hristos. Ea începe cu precunoaşterea şi implică chemarea făcută de Duhul Sfânt. Cei pe care Dumnezeu îi alege şi îi cunoaşte mai dinainte, El îi predestinează. Pe cei pe care îi predestinează îi cheamă. Cei ce sunt chemaţi sunt justificaţi/socotiţi neprihăniţi de Dumnezeu. Cei pe care îi socoteşte neprihăniţi, El îi proslăveşte. Pentru aceste cinci verbe este folosit TIMPUL AORIST, nu ca să indice istoria trecută, ci pentru a simboliza desăvârşirea fiecărui act. 1. Mântuirea este mult mai mare decât credem noi Mântuirea noastră este parte integrantă a planului veşnic al lui Dumnezeu. Într-o veşnicie trecută, Dumnezeu a plănuit ca noi să fim asemenea chipului Fiului Său, Isus Hristos (Romani 8:29). Romani 8:31 spune: „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri?“. Care lucruri? Faptele remarcabile cum că suntem cunoscuţi mai dinainte, predestinaţi, chemaţi, socotiţi neprihăniţi şi proslăviţi. În ultima secţiune din Romani 8 Pavel arată că Dumnezeu este mai mare decât toate suferinţele şi încercările noastre. Dumnezeu este mai mare decât orice necaz prin care ai trece. Nu poate exista nici o despărţire de Dumnezeu. Dumnezeu a început această mare mântuire şi o va vedea împlinită. Adevăratul credincios este parte a unui plan veşnic. Planul de mântuire al lui Dumnezeu a fost asigurat din veşnicia trecută. „Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii“ (Apocalipsa 13:8). Dumnezeu nu este luat prin surprindere. El nu depinde de puterea ta sau a mea. Dumnezeu ştie exact ce face. Iacov umbla prin vedere când a spus: „Toate acestea pe mine mă lovesc!“ (Geneza 42:36). Dar de fapt totul lucra pentru el. Dumnezeu Îşi duce la îndeplinire planul Său minunat în viaţa ta şi a mea. |
|
Send mail to: amorar@rdslink.ro with
questions or comments about this web site.
|
