|
|
|
|
DOCTRINA ALEGERII Doctrina minunată a alegerii este o doctrină care a creat confuzie printre unii oameni/credincioşi şi i-a derutat pe alţii. Alegerea este un adevăr care poate fi foarte uşor înţeles şi aplicat într-un mod greşit. Cineva a spus odată: „Dacă încerci să explici alegerea, s-ar putea să-ţi pierzi mintea. Dar încearcă să n-o explici, şi-ţi vei pierde sufletul!“. Doctrina alegerii ridică uneori probleme serioase în mintea omului. De aceea trebuie să ne uităm cu băgare de seamă la ceea ce ne învaţă (şi ce nu ne învaţă) Cuvântul lui Dumnezeu despre acest subiect atât de important. Doctrina alegerii trebuie să aducă bucurie în inima credinciosului, nu derută şi nesiguranţă în mintea lui. Faptul că Dumnezeu duce la îndeplinire toate lucrurile conform planului şi scopului Său (Efeseni 1:11), conferă stabilitate credinţei credinciosului. Daţi-mi voie să vă îndemn să nu vă îngrijoraţi de faptul că nu puteţi împăca doctrinele care par contradictorii pentru minţile noastre finite.
Originalul Noului Testament a fost scris în greacă. Cuvântul grecesc „EKLOGE“ înseamnă „alegere“ sau „selecţie“, „a alege dintr-un număr“. Înseamnă „a selecta pentru o anumită sarcină“. Acest cuvânt grecesc apare de 7 ori în Noul Testament — Romani 9:11; 11:5, 7, 28; 2 Petru 1:10; 1 Tesaloniceni 1:4. El este tradus „ales" în Fapte 9:15 — Pavel era „un vas ales", el era subiectul alegerii divine. Alegerea este definită drept „actul suveran şi independent al lui Dumnezeu în har, prin care anumiţi oameni sunt selectaţi şi aleşi de Dumnezeu din întreaga rasă umană ca să fie ai Lui“. Romani 9:11 Romani 9:11 spune: „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău — ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă“. S-a pronunţat o hotărâre înainte ca „cei doi gemeni să se nască“. Această pronunţare nu avea nimic de-a face cu faptele de merit, prin Isaac şi Iacov. A fost alegerea lui Dumnezeu, bazată pe voinţa Sa proprie şi nu pe caracterul şi realizările lui Isaac şi Iacov. Alegerea lui Dumnezeu a fost făcută independent de fapte şi merite. El n-a aşteptat să vadă cum vor merge Esau şi Iacov ca să-Şi facă alegerea. „Scopul lui Dumnezeu privind alegerea" înseamnă hotărârea lui Dumnezeu de a-Şi distribui favorurile potrivit voii Sale suverane şi a bunului Său plac. Acest verset nu dovedeşte ideea că alegerea lui Iacov de către Dumnezeu s-ar fi bazat pe ştiinţa mai dinainte a ceea ce va face Iacov. Versetul spune în mod specific că nu s-a făcut pe baza faptelor! Romani 11:5 Se referă la Iudeii credincioşi în mod individual, din dispensaţia aceasta de faţă.Romani 11:5 spune: „Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă, datorită unei alegeri, prin har". Ce era adevărat atunci (Romani 11:2–4) este adevărat şi acum: Dumnezeu nu Se lasă niciodată fără martori. El are întotdeauna o rămăşiţă credincioasă aleasă de Sine drept obiect special al harului Său. Dumnezeu a ales această rămăşiţă pe baza harului Său suveran, elector, nu pe baza faptelor lor (versetul 6). Iudeii credincioşi de astăzi sunt un grup ales, Romani 11:5. Romani 11:7 Se referă la Iudeii credincioşi în mod individual, din dispensaţia aceasta de faţă.Romani 11:7 spune: „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi“. Concluzia din secţiunea de debut din Romani 11 este că Israel n-a căpătat neprihănirea fiindcă au căutat-o prin efortul propriu în loc s-o caute prin lucrarea isprăvită a Domnului Isus Hristos. Rămăşiţa, aleasă de Dumnezeu, a căpătat neprihănirea prin credinţa în Domnul Isus. Romani 11:28 Se referă la naţiunea reabilitată a lui Israel, în viitor.Romani 11:28 spune: „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta pentru binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor“. Poziţia prezentă a lui Israel este următoarea: „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, spre binele vostru“. „Ei sunt vrăjmaşi“ în sensul că sunt lepădaţi, daţi la o parte, înstrăinaţi de favoarea lui Dumnezeu, astfel încât evanghelia să poată înainta spre Neamuri. „Dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor“. Această referinţă la alegere, nu trebuie luată cu înţelesul de selectare în vederea mântuirii în dispensaţia prezentă a harului. Înseamnă că Dumnezeu a ales naţiunea pentru împlinirea scopurilor Sale. În Romani 11:28 avem: 1. Suveranitatea lui Dumnezeu; 2 Petru 1:10 2 Petru 1:10 spune: „căutaţi… să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră“. Acestea sunt două faţete ale planului de mântuire al lui Dumnezeu. (a) ALEGEREA se referă la selectarea suverană făcută de Dumnezeu unor oameni în veşnicia trecută, ca să fie ai Lui. – VEŞNICIE (b) CHEMAREA se referă la acţiunea lui Dumnezeu în timp, prin care s-a făcut evidentă selectarea. – TIMP Alegerea noastră a avut loc înainte de crearea universului. Chemarea noastră are lor atunci când ne pocăim de păcatele noastre şi suntem convertiţi. Cronologic, prima este alegerea şi apoi chemarea. Dar în experienţa umană întâi devenim conştienţi de chemarea Lui şi apoi ne dăm seama că am fost aleşi în Hristos într-o veşnicie trecută „înainte de întemeierea lumii“ (Efeseni 1:4). Nu putem să ne „întărim chemarea şi alegerea" noastră mai mult decât sunt ele de fapt. Scopurile veşnice ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate. Dar în calitate de credincioşi le putem confirma, crescând în asemănarea cu Domnul Isus Hristos. Manifestând roada în 9 părţi a Duhului dăm o dovadă pozitivă că Îi slujim într-adevăr lui Dumnezeu. O viaţă sfântă dovedeşte realitatea mântuirii noastre. În 2 Petru 1:10 „chemarea" precede „alegerea" fiindcă punctul de vedere este mai mult al destinatarului, decât al lui Dumnezeu. 1 TESALONICENI 1:4 1 Tesaloniceni 1:4 spune: „Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră“. „ŞTIM“ — Această ştiinţă n-a venit prin descoperire de la Dumnezeu, nici prin intuiţie, ci prin observare. Ştiinţa lui Pavel provenea din ceea ce văzuse în ei şi auzise despre ei. Asta era o convingere profund înrădăcinată, bazată pe fapte cunoscute şi observate, fapte care vorbeau atât de clar. Aici, în v.4, Pavel ne dă motivul de recunoştinţă. „FRATI" — Acest cuvânt se referă la toţi credincioşii din adunare. Ei sunt membrii aceleiaşi familii spirituale. Este un termen al afecţiunii. El indică relaţia lui Pavel cu ei şi relaţia lor cu toţi cei din casa credinţei. „PREA IUBITI DE DUMNEZEU" — Vezi 2 Tesaloniceni 2:13, „fraţi prea iubiţi de Domnul“. Cuvântul „prea iubiţi“ combină ideea unei dragoste existente în trecut cu cea a uneia care continuă în prezent cu o forţă neabătută. Această expresie indică o relaţie către oameni şi către Dumnezeu. Către oameni – Pavel îi acceptă bucuros ca „fraţi“. Către Dumnezeu – Ca fraţi ei erau acum obiectul dragostei permanente a lui Dumnezeu. Să observăm dragostea pe care le-o arată Pavel Tesalonicenilor în diferitele figuri de stil pe care le foloseşte în 1 Tesaloniceni, de exemplu, v.4 — „prea iubiţi de Dumnezeu“. 2:8, „… în dragostea noastră fierbinte pentru voi… atât de scumpi ne ajunseserăţi“. 3:10, „să vă putem vedea faţa“. „ALEGEREA VOASTRĂ“ — Cuvântul „alegere" (grecescul „EKLOGE") are sensul de „opţiune“ sau „selectare“. Pavel a considerat că poate să ştie nu doar alegerea unuia singur (1 Corinteni 1:26–27), ci şi pe a altora (1 Tesaloniceni 1:4).
În Noul Testament citim despre doctrinele cunoaşterii mai dinainte, alegerii şi predestinării. Ele se referă la scopurile lui Dumnezeu, dar nu sunt sinonime. ALEGEREA se deosebeşte de PREDESTINARE în Efeseni 1:4–5. PREDESTINAREA se deosebeşte de CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE în Romani 8:29.CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE se deosebeşte de ALEGERE în 1 Petru 1:2. CUNOAŞTEREA MAI DINAINTE are de-a face cu persoanele, şi aduce în obiectiv obiectele scopului lui Dumnezeu în mântuire. ALEGEREA se referă la selectarea şi opţiunea faptică pentru mântuirea persoanelor care au fost cunoscute mai dinainte. Alegerea se referă la oameni. PREDESTINAREA priveşte ţelul şi destinaţia glorioasă spre care se îndreaptă obiectele alegerii şi ale cunoaşterii mai dinainte a lui Dumnezeu. Cuvântul înseamnă „a hotărî dinainte, a predetermina“. Predestinarea se referă la scopuri.
1. Alegerea învaţă că Dumnezeu îi alege pe oameni pentru mântuire. 2 Tesaloniceni 2:13 spune: „de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire". Cuvântul „aleşi“ nu este folosit pentru cei pierduţi (necredincioşi). Dumnezeu nu alege anumiţi oameni ca să se ducă în iad (teoria reprobării) şi alţii ca să se ducă în cer. Doctrina alegerii existentă în Biblie se referă la credincioşii din familia lui Dumnezeu. Nu există nici o doctrină scripturală a alegerii la damnare. Nicăieri în Biblie nu suntem învăţaţi că oamenii sunt aleşi/predestinaţi pentru iad. Alegerea este întotdeauna spre mântuire şi niciodată spre pierzare. Dumnezeu nu îi condamnă pe oamenii care merită să fie mântuiţi (nu e nici unul), dar îi mântuieşte pe unii care merită să fie condamnaţi. În Matei 25:34, 41, 46 învăţăm că împărăţia este pregătită în mod divin pentru „oi“, dar nu se spune că focul cel veşnic este pregătit pentru „capre“. Pavel îi descrie pe cei aleşi drept „nişte vase ale îndurării, pe care [Dumnezeu] le-a pregătit mai dinainte pentru slavă“ (Romani 9:23). Dar pe cei pierduţi îi descrie drept „vase ale mâniei, făcute pentru pieire" (Romani 9:22). Dumnezeu pregăteşte vasele îndurării pentru slavă, dar El nu îi face pe oameni pentru pieire; ei singuri îşi fac asta prin necredinţa lor. 2. Alegerea este actul suveran şi independent al lui Dumnezeu făcut în har, prin care din veşnicie sunt selectaţi şi aleşi anumiţi oameni din întreaga rasă umană de către Dumnezeu pentru Sine. Ea este suverană şi necondiţionată; nu e condiţionată de fapte sau de o credinţă prevăzu-tă, 1 Corinteni 1:27–28; 4:7; Efeseni 1:4; 2:8. De aceea alegerea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu de alegere a unora care cred (Romani 8:30; Efeseni 11:1; 1 Tesaloniceni 1:4; 2 Tesaloniceni 2:13; Tit 1:1). Mântuirea începe de la Dumnezeu, nu de la oameni. Ioan 15:16, „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi“. Păcătoşii nu-L caută pe Dumnezeu (Romani 3:10–11). Dar Dumnezeu în dragostea Sa îl caută pe păcătos (Luca 19:10). Răspunde păcătosul la harul lui Dumnezeu împotriva voii sale? Nu, el răspunde fiindcă harul lui Dumnezeu îl face să vrea să răspundă. Atât suveranitatea divină cât şi responsabilitatea umană sunt învăţate în Biblie. Ioan 6:37 spune: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară“. În Ioan 6:37 există două părţi: Mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu, nu a omului, Efeseni 2:8–9. Mântuirea este un act al harului (Romani 11:5–6; 2 Timotei 1:9) bazat pe voia Sa (Efeseni 1:5, 9, 11), deşi omul este responsabil să creadă (Efeseni 1:13). 2 Tesaloniceni 2:13 spune: „… de la început Dumnezeu v-a ales (cuvântul grecesc „HAIREOMAI") pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului“. 3. Nimeni nu poate folosi doctrina alegerii ca scuză pentru faptul că nu e mântuit. Oferta de mântuire făcută de Dumnezeu este pentru toţi oamenii, Ioan 3:16; 3:36; 5:24; Romani 10:9, 13. Alegerea făcută de Dumnezeu este „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu“. Asta nu înseamnă că Dumnezeu i-a ales pe cei despre care ştia mai dinainte că se vor încrede în Isus Hristos. Ci înseamnă că în ştiinţa Sa mai dinainte Dumnezeu a însemnat anumiţi oameni pentru mântuire. Astfel Dumnezeu i-a ales pe toţi cei asupra cărora Şi-a îndreptat atenţia (prin Harul Său, nu din pricina meritelor lor). Alegerea lui Dumnezeu face parte din planul Său predeterminat, şi nu e bazată pe vreun merit al celor aleşi, ci numai pe harul şi dragostea pentru ei dinainte de crearea lor. Pavel ştia că Dumnezeu hotărâse: 1. Sfârşitul – mântuirea. 2. Mijlocul – evanghelizarea. Domnul Isus Hristos a fost Alesul lui Dumnezeu. În 1 Petru 2:4 El este „[piatra] aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu“. El este „ales" nu numai ca piatră potrivită, ci şi ca cea indispensabi-lă. Evaluarea decisivă stă în Dumnezeu. Domnul Isus a fost „alesul“ lui Dumnezeu, selectat de El pentru a fi Răscumpărătorul. Fiind Cel ales pentru scopurile edificatoare ale lui Dumnezeu, acea piatră a fost „aleasă“ sau „excelentă“ înaintea Sa. Isaia 42:1 spune: „Iată Robul Meu pe care-L sprijin; Alesul Meu în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu“. Cuvântul ebraic „CHIYRIY“ tradus „ales“ înseamnă „o persoană aleasă sau pusă deoparte pentru un scop bine definit“. În 1 Petru 2:6 Domnul Isus este „o piatră din capul unghiului, aleasă şi scumpă“. El este „ales" din pricină că Dumnezeu L-a selectat să ocupe locul de mare cinste. Această piatră este „aleasă“, pusă deoparte în gândul şi în scopurile lui Dumnezeu dinainte de a fi creat universul. Petru scoate în evidenţă faptul că nu este o piatră de rând, ci obiectul încuviinţării şi selecţiei lui Dumnezeu. În Luca 23:35, la Calvar, norodul şi fruntaşii „îşi băteau joc de El şi ziceau: «Pe alţii i-a mântuit; să se mântuiască pe Sine Însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu".
Citim în 1 Timotei 5:21 despre „îngerii aleşi“. Aceşti îngeri sunt descrişi drept „aleşi“ („eklektos": „ek" înseamnă „din", iar „lego" înseamnă „a strânge, a culege“) în contrast cu îngerii căzuţi, care sub conducerea lui Satan s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu. Aceşti îngeri aleşi sunt cei care n-au fost implicaţi în păcatul sau în rebeliunea împotriva lui Dumnezeu, ci şi-au păstrat vrednicia (sau poziţia) de la început. Aceşti îngeri sunt observatorii lumii în care trăim noi, şi trebuie să vadă o neprihănire desăvârşită în materie de disciplină în biserică. Ei sunt aleşi de Dumnezeu ca să-I proslăvească Numele şi să fie mesagerii Săi. Ei sunt nişte spectatori interesaţi de caracterul, condiţia şi împrejurările mărturiei lui Dumnezeu pe pământ, 1 Corinteni 4:9; 11:10; Efeseni 3:10; 1 Petru 1:12. Dumnezeu, Domnul Isus Hristos şi îngerii aleşi pot fi doar martori în sfera/pe tărâmul în care sunt luate hotărâri care necesită curaj moral. Acestea sunt decizii importante, care afectează mărturia pentru Dumnezeu, şi lui Timotei i se aduce aminte că le ia sub privirea directă a lumii spirituale. Aceşti îngeri aleşi sunt asociaţi cu o judecată dreaptă, vezi Matei 25:31; Marcu 8:38; Luca 9:26; Apocalipsa 14:10.
În Vechiul Testament Israel era un neam ales. Fapte 13:17 spune: „Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe părinţii noştri“. Dumnezeu l-a ales pe Israel din pricina iubirii Lui suverane. Deuteronom 7:6–8 spune: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. Nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubeşte…“. Isaia 44:1 spune: „Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!". Isaia 45:4 spune: „Din dragoste pentru robul Meu Iacov şi pentru Israel, alesul Meu…“. Vezi şi Isaia 65: 9, 15, 22. Matei 24:31 spune: „El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi îi vor aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă“.
1 Petru 1:2 spune: „[aleşi] după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl“. E.W. Rogers scrie: „Dumnezeu nu ne-a ales ca pe o clasă, ci ca persoane individuale, cunoscute Lui mai dinainte. El nu ne-a ales pentru că ştia că noi vom crede, ci mai degrabă noi am crezut din pricină că El ne-a ales“. Romani 16:13 spune: „Spuneţi-i sănătate lui Rufus, cel ales în Domnul“. Şi 2 Ioan 1, 13. Doctrina alegerii nu poate fi despărţită de doctrina bisericii. Cuvântul grecesc „EKLEKTOS“ înseamnă „cei aleşi“ (Matei 20:16; 22:14; Romani 8:33). De aceea, „cei chemaţi“ sunt cei pe care i-a ales Dumnezeu şi i-a chemat din întuneric la lumină. Cuvântul „Biserică“ înseamnă în greacă „cei chemaţi“. Acei oameni au fost „chemaţi“ prin harul elector al lui Dumnezeu.
Doctrina alegerii nu-i interzice unui om să predice evanghelia; dimpotrivă, îi dă responsabilitatea de a o predica. Dumnezeu Îşi îndeplineşte scopurile alegerii prin predicarea evangheliei. Vor exista şi lucruri pe care noi nu le vom putea înţelege şi doctrine pe care nu le vom putea armoniza, dar voia Sa poruncitoare este pur şi simplu ca noi le mărturisim tuturor oamenilor despre Hristos Isus. Lucrurile secrete Îi aparţin lui Dumnezeu, însă lucrurile revelate ne stabilesc îndatoriri, Deuteronom 29:29. Noi nu trebuie să speculăm dacă prietenii noştri necredincioşi sunt aleşi sau nu. Trebuie să evanghelizăm în ascultare de porunca Domnului Isus (Matei 28:19) şi sub constrângerea dragostei Sale (2 Corinteni 5:14). Nu trebuie să lăsăm ca doctrina alegerii să ne răpească mila pentru cei pierduţi, nici să ne închidă ochii faţă de urgenţa mântuirii, Evrei 2:3; 2 Corinteni 6:2. Noi trebuie să ne adresăm celor pierduţi ca unor păcătoşi, nu ca unor păcătoşi aleşi. Nu ştim care sunt aleşii, până nu o dovedesc prin credinţă şi fapte bune. Şi trebuie să ne adresăm lor ca unora aflaţi în nevoie de mântuire, şi să-i grăbim să se încreadă în Singurul Mântuitor — şi să se încreadă în El acum. Cineva a spus că evanghelia e ca o uşă: pe dinafară, unde toată lumea poate s-o vadă stă expresia: ORICINE VREA, POATE SĂ VINĂ/„VENITI LA MINE, TOTI CEI TRUDITI ŞI ÎMPOVĂRATI, ŞI EU VĂ VOI DA ODIHNĂ“ (Matei 11:28). Cei ce cred şi intră pe acea uşă află adevărul: „ALEŞI ÎN HRISTOS ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII" (Efeseni 1:4). Dar n-am ştiut acest lucru până nu am intrat… |
|
Send mail to: amorar@rdslink.ro with
questions or comments about this web site.
|
